Răzvanii şi şcoala

“În căutarea şcolarilor pierduţi”, lansăm astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, o serie de articole despre reîntoarcerea la şcoală a 400 de adulţi, după 20-30 de ani de când au abandonat ciclul primar.

Sunt beneficiari ai proiectului ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală!”,  cofinanţat din fonduri europene şi implementat în 13 şcoli de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova. Să poţi să-ţi ajuţi propriul copil la lecţii, să te poţi înscrie la un curs de calificare, să simţi bucuria unei serbări cu colegii, să-ţi doreşti să faci ceva cu viaţa ta, spre binele copiilor tăi... sunt câteva din acele trăiri care compun viaţa şcolarului la maturitate. 

Această campanie de informare derulată de Asociaţia C4C - Communication for Community, cu susţinerea Adevărul şi a Coaliţiei pentru Educaţie, este un semnal de alarmă pentru a ne aminti că în colţuri de cătune cu ţărână sau la periferii de cartiere rău-famate, ”refugiaţii” noştri au nevoie de sprijin pentru a-i aduce la un liman. Societatea are o datorie, dar şi un interes să-i ajute, dacă chiar ne dorim să nu mai fim în fruntea Europei la analfabetism şi abandon şcolar!

Undeva, în Bărăgan

”Aici era câmp, erau ciulinii Bărăganului. În acel an, i-au împroprietărit pe veteranii şi urmaşii veteranilor din 1877 şi astfel a luat fiinţă această vatră de sat numită <<Răsvani Culcaţi>>. Li se spunea aşa pentru că stăteau întinşi în bordeie” (undeva, pe site-ul Parohiei Răzvani).

Adriana

”Nu aveţi facebook? De ce nu aveţi facebook?” Adriana din Răzvani (lângă Lehliu, Călăraşi) rămâne de-a dreptul contrariată de analfabetismul meu modern. Tocmai îmi spunea că pot să văd acolo, pe cont, o poză de acu’ 25 de ani, cu ea şi cei doi fraţi mai mici. Adriana avea atunci opt ani şi rămăsese pe post de mamă pentru sora cu doi ani mai mică şi fratele, cu patru ani mai mic.

Pe cont nu e şi povestea, care ar primi, desigur, multe dislike-uri din partea sufletelor pioase. Mama lor i-a părăsit pentru că s-a dus după bărbat, vorba cântecului rostit de cerşetorii din tramvaiele bucureştene. Dar Adriana şi-a ţinut strâns mica familie să nu ajungă cerşetori. Mai cu ajutor de mâncare de la o vecină, mai cu lucrul cu ziua, pe la ferme la Ostrov... trec anii. Pe ea cădea greutatea, fraţii erau mai mult cu joaca – ”ştiţi cum sunt copiii... că eu nu mă mai vedeam copil”. Evident, de şcoală nu mai poate fi vorba. Adriana cea maturizată atât de devreme a fost prinsă, probabil, în statisticile care îi numără pe copiii care părăsesc timpuriu şcoala.

La 14 ani, rămâne gravidă şi de-abia prin luna a opta se sesizează cineva că ar trebui s-o vadă un doctor. Se mută la bărbat; totuşi, continuă să aibă grijă de fraţii rămaşi în casa părintească. 

Acum, fraţii sunt ”pe picioarele lor – unu’ e în Spania, altu’ la Bucureşti” - şi s-au împăcat cu mama lor, care ”a înţeles greşeala” făcută în tinereţe. Cât despre sora-mamă Adriana, acum are 6 copii. Pe toţi i-a dat la şcoală, mânându-i de la spate cu o lecţie de viaţă ” - nu toţi copiii au norocul să aibă o familie care să aibă grijă de ei”. Cei mari au terminat opt clase, iar cel mic a mers toamna trecută la şcoală, odată cu mama sa. Cu o voinţă care se citeşte pe faţa ei, Adriana a făcut, în două semeste, clasele a treia şi a patra de primară, prin proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală!” , derulat de Asociaţia C4C – Communication for Community cu fonduri europene. 

Vrea să meargă chiar mai departe, să ajungă educatoare la grădiniţă. ”Altceva nu mă văd. Cred că ştiu să lucrez cu copiii...”

Adriana are acum primul salar’ din viaţa ei, la o benzinărie de pe autostradă, unde aranjează marfa pe rafturi. Acum poate să citească etichetele.

Marius

Şi Marius a terminat a patra, prin ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”. La 33 de ani, pentru că, în urmă cu 25 de ani, ”m-am luat după părinţi, cu munca ... ştiţi cum era atunci”.

Am avut noroc că l-am prins pe acasă, că, în câteva zile, avea să umble după acte, ca să plece în străinătate, la muncă. E bun meseriaş, poate să-mi arate case făcute în Răzvani cu mâna lui, de la zero. Vorba lui ”sunt pe şantier de la 19 ani şi singura chestie e că nu sunt calificat. În rest, pot să mă cert cu oricine pe meserie”. 

Dacă nu l-aş fi întâlnit însă pe acest tânăr care sâmbăta se învoia de la muncă să vină la şcoală ( la Răzvani, cursurile s-au ţinut în weekend), nu aş fi auzit o atât de clară exprimare a acestei nevoi de şcoală.

Adică, ”sigur, şcoala te ajută să ai o calificare şi d-aia vreau să merg mai departe, să am o calificare”. Dar, ”dom’ne, ajungi, câteodată, într-o postură, vorbeşti cu cineva şi parcă nu înţelegi toate cuvintele...Apoi lumea zice – păi, ce? câte clase ai tu?”

Cum ar veni, nu poţi să te cerţi, ca să-ţi aperi ştiinţa/ceea ce ştii.

”I-am rezolvat copilului (are un băiat care a trecut acum a patra) o problemă la matematică: uite, îţi dă atât... – păi de unde ştii, zice băiatul, că tu n-ai şcoală. Şi s-a dus la socră-meu să-l întrebe, că a fost contabil. Şi tot atât i-a dat!”

La Răzvanii de Călăraşi, nu întâmplător, i-am rugat pe învăţăcei să citească câteva rânduri dintr-un rezumat la ”Răzvan şi Vidra”. Textul e de pe Wiki, ca să fim în pas cu vremurile: ”În mănăstire, Răzvan a învăţat să scrie şi să citească, acest nivel de educaţie fiind în acea vreme doar la îndemâna fiilor de nobili şi a clerului. Răzvan scrie un pamflet la adresa domnitorului, pe care-l afişează în piaţă. Târgoveţii îl citesc şi râd”.

În alte cuvinte ...

Daniela Vişoianu, reprezentantă a Asociaţiei C4C – Communication for Community şi preşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie:

“Sistemul se cramponează de nişte rigidităţi şi nu poate readuce la şcoală nişte oameni <<pierduţi>> poate chiar din cauza acestor limite. Cât de greu se pot imagina acele trasee paralele de şcolarizare care să permită reintrarea tânărului în şcoală atunci când are o perioadă de stabilitate financiară, când poate <<să-i stea mintea la şcoală>>?

O programă specială, cu orare flexibile, chiar stabilite împreună cu cursanţii, un stimulent financiar minim – reprezintă un efort relativ mic şi necesar pentru societate, comparativ cu beneficiul social al integrării acestor oameni.” 

Acest articol face parte din campania “În căutarea şcolarilor pierduţi”, derulată în cadrul proiectului “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni” şi implementat de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova.
 

Text de C. Ştefan

Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.c4c.ro şi www.fonduri-ue.ro .