Florin Cîţu: Copilul netestat rămâne în online. Un proiect de lege va impune testarea obligatorie pe costul celui care nu vrea să se vaccineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
scoala online

Prim-ministrul Florin Cîţu a explicat, joi, la TVR 1, felul în care va funcţiona testarea elevilor şi a profesorilor pe baza noilor restricţii care vor intra în vigoare în zonele cu incidenţă de peste 6 la mie. Edilul a spus că elevii netestaţi vor rămâne în online şi că guvernul va veni cu un proiect care va impune testarea obligatorie pe costul celui care nu vrea să se imunizeze anti-COVID.

„Mă interesează ca personalul care lucrează în aceste şcoli să fie vaccinat sau cel puţin testat în perioada următoare. Una este testarea pentru elevi şi alta e pentru personalul didactic.

Dacă nu e nimeni infectat se vor face teste şi apoi se va vedea care e situaţia în şcoala respectivă. Într-o localitate în care ai incidenţa aşa mare probabilitatea e mare să fie cineva infectat, dar noi oferim şi această posibilitate, dacă totuşi există această variantă în care să nu fie în şcoală persoane infectate, să meargă şcoala mai departe. Vom lua pe fiecare clasă în parte şi apoi se va evalua pe şcoală.” a spus Florin Cîţu.

Premierul a spus că după hotărârea CNSU vor veni ordinele Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, pentru a se stabili de câte ori trebuie testaţi elevii.

„Noi încercăm să oferim toate variantele de testare ca şcoala să meargă în continuare cu prezenţă fizică. Dacă cineva nu vrea să-şi testeze copilul la şcoală poate s-o facă în altă parte unde are încredere să-l testeze. Copilul netestat rămâne în online”, a spus premierul Florin Cîţu la TVR1.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite