Evaluarea Națională de clasa a II-a 2025 începe marți. Cum s-a schimbat examenul
0Evaluare cu emoții și noutăți în școlile din România. Toți elevii de clasa a II-a intră în febra testărilor naționale, începând cu 13 mai 2025, când susțin proba scrisă la Limba și comunicare. Ministerul Educației a schimbat regulile jocului: timpul de lucru crește la 45 de minute,.

Testările sunt obligatorii în toate școlile, iar fiecare copil va fi evaluat conform planificării interne stabilite de comisiile școlare. Fiecare unitate de învățământ va organiza evaluările conform calendarului oficial, pe baza unei planificări realizate de Comisia de organizare și administrare a EN-2025 din școală.
Timpul de lucru crește la 45 de minute
Elevii de clasa a II-a care participă la Evaluarea Națională 2025 vor beneficia de mai mult timp pentru rezolvarea subiectelor. Din acest an, fiecare probă va dura 45 de minute, cu 15 minute mai mult decât în anii trecuți, când timpul alocat era de doar 30 de minute.
Potrivit Ministerului Educației, această schimbare are scopul de a le oferi copiilor condiții mai echitabile, mai ales celor din mediile dezavantajate. Durata de 45 de minute corespunde unei ore obișnuite de curs, familiară deja elevilor.
Când au loc probele
Evaluarea Națională începe marți, 13 mai 2025, cu proba scrisă la Limba și comunicare. Urmează apoi:
- 14 mai – proba de citit la Limba română;
- 15 mai – Matematică și explorarea mediului;
- 16 mai – probă de scris și citit în limba maternă, pentru elevii care aparțin minorităților naționale.
Toate testările încep la ora 10:00.
Potrivit Ministerului Educației, evaluările se desfășoară în timpul orelor de curs, în funcție de programul fiecărei unități de învățământ, de regulă, în sălile de clasă în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit.
Rezultatele vor fi exprimate în punctaje
O altă noutate este modul în care vor fi prezentate rezultatele. Elevii nu vor mai primi coduri sau calificative ambigue, ci punctaje clare, care reflectă nivelul de competență la fiecare disciplină.
ezultatele obținute nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.
La solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog.
Rezultatele evaluărilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, fiind apoi folosite pentru întocmirea planurilor individualizate de învățare ale elevilor.
La cererea părinților, aceste punctaje pot fi transformate în calificative sau note, care pot fi trecute în catalog. Astfel, părinții vor înțelege mai ușor progresul copiilor, iar profesorii vor avea un instrument mai clar de analiză.
Aplicație digitală pentru centralizarea datelor
Ministerul Educației anunță și implementarea unei noi aplicații digitale, prin care vor fi colectate toate rezultatele elevilor. Aceasta promite să ușureze munca profesorilor, oferindu-le rapoarte automate și o imagine de ansamblu asupra performanțelor din clasă, fără birocrație.
Emoții pentru cei mici și pentru părinți
Pentru mulți copii, Evaluarea Națională de la clasa a II-a este prima testare oficială din viața lor, iar emoțiile sunt pe măsură. Chiar dacă rezultatele nu contează la media generală și nu se trec automat în catalog, părinții simt presiunea momentului aproape la fel de intens ca micii lor școlari. Întrebările curg de ambele părți: „Oare mă descurc?”, „Știe suficient?”, „Ce note va lua copilul meu?”. De aceea, este important ca această evaluare să fie tratată cu calm, ca pe un instrument de observare a progresului, nu ca pe o competiție.