Elevii din România, apel către viitorii guvernanţi: „Educaţia în şcoli să fie tratată că prioritate zero a Guvernului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: World Vision Romania
FOTO: World Vision Romania

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) face apel la decidenţii de la nivel central, după trecerea moţiunii de cenzură şi le cere acestora să trateze Educaţia cu responsabilitate şi să îşi asume o strategie coerentă, „care să conducă treptat spre configurarea unui sistem de învăţământ incluziv de calitate, în care nevoile şi interesele omului să primeze”, spun reprezentanţii elevilor.

Elevii spun că palierul educaţional a suferit numeroase schimbări de formă de-a lungul timpului, propuse de miniştri aflaţi pe rând în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale, „fiecare având o viziune proprie pe care şi-o dorea a fi implementată, fiecare uitând de proiectele şi programele deja în curs de dezvoltare, dând naştere astfel unei instabilităţi şi unei discontinuităţi decizionale, care nu au făcut altceva decât să se răsfrângă asupra actorilor principali ai procesului instructiv-educativ: elevii şi profesorii”, se arată în comunicatul de presă remis Adevărul. 

CNE  arată că toate sistemul de învăţământ românesc în ansamblu este acelaşi de ani buni: subfinanţat, lipsit de un curriculum adaptat la cerinţele actuale ale elevilor şi ale pieţei muncii, marcat de un grad de incluziune scăzut, care favorizează fenomene precum părăsirea timpurie a şcolii, devenită o realitate crudă pentru ţara noastră, insuficient pentru o formare corespunzătoare a elevilor ca oameni şi viitori cetăţeni responsabili, activi, pregătiţi şi integraţi profesional.

„De aceea, solicităm ca, indiferent de culoarea politică a celor care îşi vor asuma guvernarea României atât înainte, cât şi după alegerile parlamentare, educaţia în şcolile româneşti să fie tratată drept prioritate zero a Guvernului şi în practică, nu doar la nivel declarativ, pornind de la premisa că o ţară privată de o educaţie calitativă este o ţară privată de dreptul la dezvoltare. De asemenea, atragem atenţia asupra importanţei consultării directe a beneficiarilor primari ai măsurilor propuse spre adoptare: elevii. Fără un dialog constant între guvernanţi şi reprezentanţii elevilor, riscăm să fim din nou martorii unor decizii care, în loc să sprijine parcursul educaţional al acestora, îl îngreunează”, se mai arată în comunicat. 

În privinţa măsurii vehiculate în spaţiul public, privind comasarea celor trei ministere: Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Cercetării şi Inovării şi Ministerul Tineretului şi Sportului, prin reunirea a trei portofolii distincte, CNE consideră că, în cazul implementării acestei propuneri, este imperios să se acorde o atenţie sporită fiecărui domeniu în parte, fără a fi afectată independenţa sau eficienţa gestionării lor. „Educaţia este un portofoliu complex şi prezintă probleme a căror rezolvare nu permite amânare”, susţine CNE. 

„La nivel socio-politic, ne aflăm într-o situaţie critică, într-o adevărată criză. Ceea ce ne dorim de la viitoarea guvernare, oricare ar fi componenţa ei, este responsabilitate în ceea ce priveşte relaţia cu sectorul educaţional, conştientizarea faptului că Educaţia este un sistem complex, că fiecare elev este diferit, iar sistemul trebuie să răspundă la nevoile fiecăruia. Nu în ultimul rând, ne aşteptăm la asumarea unor decizii care să aibă în centrul lor bunăstarea beneficiarilor primari ai educaţiei, chit că aceste decizii nu sunt mereu cele mai “aducătoare de voturi”. Indiferent de culoarea politică, ele trebuie gândite, asumate şi aplicate”, a declarat Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite