Elevii cer transport şcolar gratuit. „Ne-am săturat de acţiuni asumate doar pentru imagine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) spune că este nemulţumit de actualul stadiu al discuţiilor privind problema transportului şi cere o mobilizare reală a parlamentarilor pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind eliminarea transportului şcolar din sfera serviciilor publice.

 Consiliul Naţional al Elevilor a participat vineri la o întrunire a grupului de lucru din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării care are în vederea rezolvarea problemei transportului elevilor. Din acest grup însă au lipsit reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor. 

„Condamnăm, cu fermitate, faptul că în cadrul acestui grup de lucru nu a fost prezent niciun reprezentant al Ministerului Transporturilor, întrucât suntem de părere că problema transportului elevilor trebuie să constituie o prioritate pentru întregul Guvern, aceasta neputând fi rezolvată fără o politică coerentă asumată de toate ministerele implicate”, se arată în comunicatul remis Adevărul, vineri. 

În cadrul şedinţei s-a prezentat noua Hotărâre de Guvern privind aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor aferente transportului elevilor navetişti, care conţine noi tarife maximale, faţă de care Consiliul Naţional al Elevilor s-a opus, deoarece „suntem de părere că acest act normativ nu va permite decontarea integrală a navetei. În cadrul consultărilor realizate de structura de reprezentare a elevilor din România, am putut observa faptul că, din cauza tarifelor maximale de decontare impuse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elevii nu beneficiază de decont integral”, mai spun elevii. 

Mai mult, CNE reiterează faptul că este necesară o mobilizare reală a parlamentarilor în vederea respingerii Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2019. Această ordonantă elimină transportul din sfera serviciilor publice, defavorizând miile de elevi aflaţi în situaţii de risc şi favorizează transportatorii pentru ca aceştia să poată face profit fără nicio obligaţie ca statul să regleze raporturile dintre transportatori şi cetăţeni. Drept care, CNE conchide asupra faptului că având Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019 în vigoare, orice aparentă soluţie privind decontarea integrală a navetei pentru elevi este nefundamentată, mai arată organizaţia. 

„Elevii din România s-au săturat de acţiuni asumate doar pentru imagine, fără ca acestea să aibă un impact tangibil. Sunt convinsă că domnul Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, a avut lucruri mult mai importante de făcut decât să vină şi să lucreze alături de noi la identificarea şi implementarea unei soluţii cu privire la transportul elevilor. Mai mult decât atât, a refuzat să delege măcar o persoană care să se prezinte în grupul de lucru care are ca obiectiv (cel puţin declarativ) rezolvarea unei probleme stringente pentru elevii din România. Tarifele maximale sunt motivul pentru care elevii nu primesc decont integral, noi nu vom mai accepta nicio soluţie de compromis, nicio soluţie care să nu livreze în mod real decont integral pentru cei pe care îi reprezentăm”, arată preşedinta CNE, Antonia Pup. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite