Elevii ar putea merge din nou în tabere şcolare. Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei: Decizia aparţine fiecărei şcoli
0Copiii ar putea merge vara aceasta în tabere şcolare, conform secretarului de stat din ministerul Educaţiei. Sorin Ion spune că organizarea ţine de fiecare instituţie şcolară, ele având datoria să identifice dacă se pot păstra condiţiile de distanţare în locurile respective.
Acesta a adăugat că există în reguli stricte referitoare la numărul maxim de perosane care participă la o întrunire în spaţiu închis şi că ministerul nu ar avea posibilitatea să verifice dacă o anumită tabără respectă aceste cerinţe.
„Recomandarea este ca, în cazul în care s-a întâmpla aşa ceva [şcolile ar organiza excursii şi tabere şcolare – N.Red.], să se ţină în primul rând cont de regulile în vigoare specifice stării de alertă”, a precizat secretarul de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar.
„Cred că vor fi foarte puţine şcoli care vor risca să organizeze tabere şcolare. Nu am primit semnale pe tema taberelor şi excursiilor. Cred că am primit o întrebare despre banchet, ori atâta vreme cât este limitată prezenţa persoanelor pentru interior, cum să dăm binecuvântare pentru banchetul de sfârşit de an, el fiind o cutumă, nu impus prin vreun regulament?”, a continuat Sorin Ion, conform Edupedu.ro.
Acesta a adăugat că taberele şcolare nu mai aparţin de Ministerul Educaţiei, ci de Ministerul Tineretului, aşa că este imposibil ca ei să reglementeze situaţiile neplăcute din aceste activităţi.
Sorin Ion nu crede că vor fi multe şcoli care se vor încumeta să organizeze tabere şcolare.