Cum funcţionează sistemul de educaţie din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Bologna sau Universitatea Padua se numără printre cele mai vechi din lume FOTO Adevărul
Universitatea Bologna sau Universitatea Padua se numără printre cele mai vechi din lume FOTO Adevărul

Cu o lungă istorie a învăţământului, Italia se numără printre ţările cu cele mai prestigioase universităţi din lume. Învăţământul obligatoriu este de zece ani (între 6 şi 16 ani), iar elevii au posibilitatea să opteze pentru mai multe tipuri de învăţământ liceal. adevarul.ro prezintă cum funcţionează sistemul de educaţie din Italia.

Educaţia copiilor în Italia începe de la vârsta de trei ani, în grădiniţe (asilo), iar la şase ani elevii încep ciclul primar de şcoală (scuola primaria sau scuola elementare) care durează cinci ani. Programa şcolară este aceeşi pentru toţi elevii din sistemul de învăţământ, indiferent dacă şcoala este publică sau privată, copiii învăţând noţiuni elementare de italiană, engleză, matematică, ştiinţe ale naturii, istorie, geografie,m ştiinţe sociale, educaţie fizică şi artă.

Nivelul superior de educaţie durează opt ani şi este împărţit în gimnaziu (scuola secondaria di primo grado sau scuola media) pentru copiii între 11 şi 13 ani şi liceu (scuola secondaria di secondo grado sau scuola superiore) pentru adolescenţii între 14 şi 19 ani. La finalul ciclului, elevii susţin un examen (esame di maturita) care condiţionează accesul la universitate.

Sistemul de educaţie din Italia: 3 tipuri de învăţământ liceal

Sistemul de educaţie din Italia presupune trei tipuri de învăţământ liceal: teoretic, tehnic şi profesional. Programa şcolară este în mare parte aceeaşi, dar cu câteva materii specifice în funcţie de specializare (greacă antică la liceele teoretice, economie la institutele tehnice economice sau scenografie la liceele de artă).

Liceul teoretic (Liceo) oferă pregătire teoretică, cu aprofundare a studiului pe profil uman, real sau artistic şi mai puţin pe profil tehnic.

Institutul tehnic (Instituto tecnico) oferă atât pregătire teoretică, dar si specializare în domenii precum cel economic, administrativ, legislativ, tehnologic sau turism. Include în general perioade de practică de până la şase luni în mediul privat, universităţi sau asociaţii.

Şcoala profesională (Instituto professionale) oferă preponderent pregătire practică în domenii precum ingineria, agricultura, gastronomia sau asistenţa tehnică. Această formă de învăţământ le permite elevilor să se integreze în câmpul muncii imediat după finalizarea studiilor de doar trei ani, în loc de cinci, însă nu permite susţinerea examenului necesar pentru accesul la studiile universitare.

Italia, ţara universităţilor de tradiţie

Italia se bucură de o lungă tradiţie a învăţământului universitar şi deţine o vastă reţea internaţională de universităţi publice şi private. Universităţile de stat rămân însă cele mai frecventate, fiind coordonate de Ministerul italian al educaţiei.

Câteva dintre aceste universităţi, precum Universitatea Bologna (fondată în anul 1088) sau Universitatea Padua (fondată în anul 1222), se numără printre cele mai vechi din lume.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite