Contestații Bac 2025. Cum se depun și când se afișează rezultatele finale. În premieră, elevii își pot vizualiza lucrările înainte de contestație
0Candidații care au susținut examenul de Bacalaureat 2025 și care nu sunt mulțumiți de notele obținute la anumite discipline pot depune contestații vineri, 20 iunie 2025.

În premieră, anul acesta, elevii își pot vizualiza lucrările înainte să depună contestații.
„Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Educației.
Contestațiile pot fi depuse/transmise vineri, 20 iunie 2025, în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care aceștia au susținut-o.
În baza metodologiei-cadru (cu modificările ulterioare) și ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen afișează/postează, utilizând codurile individuale ale candidaților care au depus contestații, notele obținute în urma rezolvării contestațiilor, la loc vizibil, la avizier și pe website-ul unității de învățământ.
Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% - în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.
24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 - toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 30 iunie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- cel puțin media 6 la probele scrise (media notelor).