Rezultate Bac 2025. La ce să fie atenți candidații când depun contestații. „Atenție, rezolvare completă!”. Ce s-a întâmplat în 2024
0Candidații care au susținut probele Bacalaureatului 2025 află vineri, 20 iunie 2025, la ora 12.00, rezultatele. În premieră pot solicita vizualizarea lucrărilor înainte de a depune contestații. La ce să fie atenți când decid să solicite recorectarea.

Vizualizarea lucrărilor înainte de a solicita recorectarea este o premieră la BAC. Poate fi însă o sabie cu două tăișuri, atrag atenția profesorii, având în vedere faptul că rezultatul final va fi cel după reevaluare, indiferent dacă nota scade sau crește.
În 2024, rata de succes în sesiunea iunie - iulie a crescut cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoțiilor: de la 76,4% la 78,2%, în urma contestațiilor. Au fost depuse 51.373 contestații, după recorectare numărul promovaților crescând cu 2.354.
„Dacă eseul nu are minimum de cuvinte precizate nu va primi punctajul pentru redactare”
Profesorii le recomandă candidaților să urmărească baremul înainte de a decide să depună contestație, tocmai având în vedere că nota finală va fi cea în urma reevaluării și poate fi și mai mică decât cea inițială. Baremul este extrem de explicit astfel încât să-i ajute să ia decizia corectă.
Profesoara de Limba și literatura română Ionela Mircescu explică ce ar trebui să aibă în vedere candidații care iau în calcul să conteste nota de la prima probă scrisă a BAC-ului. Primul sfat este să urmărească toți pașii prevăzuți în barem.
Eseul, care le putea aduce 30 de puncte, este unul dintre subiectele asupra cărora să se aplece cu atenție și să evalueze bine lucrurile.
„Dacă el a scris trăsăturile curentului literar, dacă a încadrat opera literară, (...) dacă a menționat trăsăturile personajului respectiv, trebuie să urmărească toți pașii enunțați în barem. Neapărat trebuie să aibă opinia în penultimul alineat, trebuie să aibă o concluzie. Și foarte, foarte important, eseul trebuie să aibă minim numărul de cuvinte specificate. Nu are numărul de cuvinte, el nu va primi niciodată punctajul pentru redactare, acele 12 puncte. Primește doar ceva din cele 18 puncte care îi sunt acordate pentru conținut. Ei au la partea a III-a 30 puncte acordate. Baremul spune așa: conținutul are 18 puncte - dacă se încadrează opera literară în curent, dacă menționează statutul personajului, dacă are părțile componente ale compunerii. Adică sunt niște pași pe care îi are menționați în josul paginii de examen. Dacă eseul nu are minimum de cuvinte precizate acolo, 400 de cuvinte, în care să prezinți particularitățile de construcție ale personajului, atunci copilul va primi ceva din cele 18 puncte alocate pentru conținut. Nu va primi redactarea. Care redactare presupune abilitățile de analiză, de argumentare, existența celor trei părți componente – introducere, cuprins, încheiere -, logica, punctuația, așezare în pagină, lizibilitate”, atrage atenția profesoara.
Aceeași atenție trebuie și pentru subiectul al II-lea, unde primeau 10 puncte pentru prezentarea notațiilor autorului (didascaliile). Din cele 10 puncte, 6 s-au acordat pentru conținut, iar 4 pentru redactare.
„Copiii cu note foarte mari merită să riște”
Atenție sporită li se recomandă și candidaților care au în vedere să conteste nota de la Matematică, unde de asemenea faptul că își pot vizualiza lucrarea este un plus enorm. Pentru candidații cu nota apropiată de pragul de trecere riscul este ca aceasta să scadă sub 5 și astfel să compromită promovarea examenului, de aceea decizia trebuie să fie extrem de bine gândită, atrage atenția profesorul de Matematică Titu Vîrban. „Copiii cu note foarte mari merită să riște”, este de părere profesorul, pentru că astfel vor fi cu adevărat convinși de nota finală, dacă lucrarea a trecut prin evaluarea a cel puțin patru profesori. „Chiar îl convinge că asta a fost nota, până la urmă. Dar marja de eroare este tot așa, este tot până într-un punct. Copilul oricum știe că n-a făcut de 9.50 când are în jur de 8”, spune profesorul. Pentru candidații cu note bune, care au în vedere admiterea la facultate pe baza mediei de la Bacalaureat, fiecare sutime contează în ierarhizarea candidaților și poate face diferența între un loc la buget și locul cu taxă. De asemenea, nota poate conta și în ierarhia privind locul în cămin etc.., explică profesorul.
Profesorul Titu Vîrban explică de asemenea că la Bacalaureat, spre deosebire de proba de la Evaluarea Națională, contează foarte mult să fi parcurs toți pașii în rezolvare, fără „scurtături”, pentru a fi punctat complet.
„Le-am atras atenția că nu mai e ca la clasa a VIII-a, unde până la nota 7 sunt probleme grilă. Acolo faci rezolvarea mai pe scurt, dai mai puține explicații, nu justifici toate afirmațiile pe care le-ai făcut, (...) doar la subiectul III, care are doar trei puncte. În schimb, la Bacalaureat, de la primul până la ultimul subiect, trebuie date toate detaliile. Trebuie făcută pe foaie. Au fost cazuri de copii foarte buni, care săreau niște pași, se apropiau de 10 și ei totuși luau 9. Atenție, rezolvare completă, nu este o rezolvare grilă”, a mai menționat profesorul.
Profesorii care au participat la evaluarea lucrărilor se așteaptă la rezultate bune, la Matematică inclusiv notele de 10 fiind accesibile.
Candidații obțin promovarea Bacalaureatului 2025 dacă reușesc note de cel puțin 5 la fiecare dintre probele scrise, iar media notelor de la ccele trei probe să fie cel puțin 6.