„Cine munceşte nu primeşte“ - principiul după care se acordă bursele în România pentru studenţii din anii terminali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii din anii terminali nu îşi vor mai primi bursele.
Studenţii din anii terminali nu îşi vor mai primi bursele.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), condus de Liviu Pop, nu va mai da burse pe perioada verii studenţilor din anii terminali, care şi-au dat examenele de licenţă în prima sesiune, deşi un ordin dat de Ministerul Educaţiei prevedea acest lucru. Pe de altă parte, cei care vor susţine examenele abia în toamnă vor primi banii respectivi, pentru că încă au calitatea de student, potrivit legislaţiei în vigoare.

În acest sens, a fost iniţiată o petiţie online, care a adunat deja  aproximativ 2.300 de semnaturi. Iniţiatoarea petiţiei este Cristina Georgescu. Aceasta a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti  şi urmează să studieze la masteratul de Studii Literare din cadrul aceleiaşi universităţi, potrivit ziare.com.

„După nenumăratele schimbări care au intervenit în ce priveşte alocarea burselor studenţeşti, un anunţ al ANOSR comunică faptul că studenţii care au absolvit studiile de licenţă în iunie 2017 nu vor mai primi bursă pe durata verii, pe motiv că au terminat acest ciclu de învăţământ. Însă, un an universitar începe la 1 octombrie şi se termină la 30 septembrie, iar bursele pe care studenţii le primesc în anul III sunt pe deplin meritate, întrucât pentru cele de studiu, cel puţin, am învăţat în anul II, iar de cele sociale avem cu siguranţă nevoie în continuare“, se arată în textul petiţiei.

Cine îşi dă licenţa la timp nu primeşte bursa. În schimb, cine a întârziat primeşte banii.

Studenta a scris că motivul pentru care a iniţiat petiţia este că studenţii întârziaţi în vederea susţinerii examenului de licenţă vor primi bursele până la sfârşitul anului universitar,  pe când cei care şi-au dat licenţa la timp, nu.

„Studenţii care au beneficiat de bursă începând din octombrie, dar nu şi-au dat licenţa în iunie, vor primi bursa pe timpul verii, ceea ce mi se pare inadmisibil. Personal, m-am pregătit până acum două zile pentru admiterea la masterat, asta după tot stresul legat de licenţă“, a explicat Cristina Georgescu.

Este strigător la cer să ştiu că un coleg care nu a avut niciun interes să-şi termine studiile la timp poate primi această bursă. În plus, dacă reducerile la transportul în comun şi toate celelalte facilităţi de care beneficiem cu ajutorul carnetului de student / al legitimaţiei se aplică până în septembrie, de ce nu ar fi la fel şi cu bursele?“ , a conchis aceasta.

Unele dintre universităţi şi Curtea de Conturi nu au vrut să dea banii la studenţi

„În momentul în care am propus ca bursele să se acorde pentru toţi studenţii pe timp de vară, am militat şi pentru cei care sunt în anul terminal de studiu, întrucât anul universitar se încheie în data de 30 septembrie. Noi am convins Ministerul Educaţiei să ne sprijine în vederea adoptării acestei măsuri, iar reprezentanţii instituţiei au aprobat un ordin în acest sens. Ulterior, anumite universităţi nu au fost de acord cu această măsură, motiv pentru care au sesizat Curtea de Conturi, susţinând că aceşti studenţi îşi pierd statutul după ce şi-au dat examenul de licenţă sau de dizertaţie, potrivit legii în vigoare. Din acest motiv, studenţii din anii terminali nu vor mai primi burse, însă avem promisiuni că începând de anul viitor legislaţia va fi modificată“, a explicat pentru Adevărul, Vlad Cherecheş, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Potrivit Articolului 142, alineatul (7) din Legea Educaţiei Naţionale prevede că „persoana admisă la un program de studii universitare de licenţă, master sau doctorat are calitatea de student, respectiv student-doctorand, pe întreaga perioadă a prezenţei sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare şi până la susţinerea examenului de finalizare a studiilor sau exmatriculare, mai puţin pe perioadele de întrerupere a studiilor”.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite