Cîmpeanu: Din cele 19.000 de şcoli din România, doar 7% au autorizaţie cu privire la protecţia contra incendiilor
0Din cele 19.000 de şcoli din România, doar 7% au autorizaţie cu privire la protecţia contra incendiilor, adică 1.300 de şcoli, potrivit premierului interimar şi ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Din cele 19.000 de şcoli din România, doar 7% au autorizaţie. Asta este realitatea. Cu privire la protecţie împotriva incendiilor. 7 la sută. 1295 de şcoli mai exact. S-a ajuns în timp prin faptul că această autorizare nu este nici simplă, nici rapidă, nici ieftină. Proiectul de autorizare trebuie făcut de către factori atestaţi. Are costuri ce se situează între 10-12-15 mii de euro, şi durată de realizare între 7-8-12 luni în funcţie de complexitatea fiecărei clădiri, a fiecărui amplasament. Există o slabă capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat şi o atenţie insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect”, a declarat sâmbătă Sorin Cimpeanu, premier interimar.
Contactat de "Adevărul", preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Horia Oniţă, a spus că normele de siguranţă există în general doar pe hârtie, multe şcoli ignorând posibilitatea unor situaţii de urgenţă.
"Considerăm siguranţa în unităţile de învăţământ un punct sine-qua-non pentru a putea construi un mediu propice învăţării, dezvoltării de competenţe şi valori. Normele de siguranţă există în majoritatea cazurilor doar pe hârtie, cei de la conducerea şcolilor neglijând posibilitatea unor situaţii de urgenţă. Mai mult, exerciţiile de urgenţă sunt realizate superficial, elevilor şi profesorilor nefiindu-le explicată importanţa acestor norme. Alocarea unui procent mai mare din Produsul Intern Brut pentru educaţie reprezintă o obligaţie pentru rezolvarea acestor probleme ce pot cauza dezastre. Luni la ora 12 reprezentanţii elevilor şi studenţilor vor avea la Palatul Victoria o întâlnire cu domnul prim-ministru Sorin Cîmpeanu pentru a discuta legea bugetului şi pentru a ne asigura de creşterea bugetului educaţiei", a spus Oniţă.