Ce recomandă Ministerul Educației școlilor de Ziua Culturii Naționale
0Pe 15 ianuarie, Ministerul Educației recomandă conducerii școlilor să permită cadrelor didactice, indiferent de materia pe care o predau, să desfășoare activități pentru promovarea valorilor culturii române. Un exemplu de activitate este prezentarea și discutarea unui citat relevant din literatura română.

Cum sună recomandarea Ministerului Educației
,,În contextul în care pe 15 ianuarie sărbătorim Ziua Culturii Naționale, marcând astfel
aniversarea nașterii poetului național Mihai Eminescu, Ministerul Educației și Cercetării
recomandă organizarea, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, a unor activități
educaționale pentru promovarea, în rândul elevilor, a valorilor culturale, a limbii române și a
respectului pentru patrimoniul cultural", scrie în adresa semnată de secretarul de stat Sorin Ion și trimisă către toate școlile, liceele și inspectoratele.
Totodată, în document se specifică și că ministerul încurează conducerea școlilor să ,, permită cadrelor didactice care își exprimă disponibilitatea în acest sens, indiferent de disciplina predată, să desfășoare, în data de 15 ianuarie, în timpul orelor de curs, activități pentru promovarea valorilor culturii române".

Activități recomandate
Activitățile recomandate de Ministerul Educației sunt următoarele:
- alocarea unui moment de 5-10 minute, dedicat lecturii unui text literar românesc;
- lectura expresivă a unor poezii;
- prezentarea și discutarea unui citat relevant din literatura română;
- activități de reflecție asupra importanței culturii și a limbii române;
- prezentarea succintă a unor personalități ale culturii române.
În documentul transmis școlilor se specifică și că aceste activități au caracter voluntar.























































