Ce îi tulbură cel mai tare pe elevi în preajma examenelor. „Nu învăța pentru că nu-și dorea acel liceu”

Examenele pe care elevii le au de susținut în această vară se apropie cu pași repezi sau sunt în derulare, iar emoțiile sunt din ce în ce mai intense. Atunci când ele nu mai pot fi gestionate acasă părinții apelează chiar la sprijinul specialiștilor.

În preajma examenelor nivelul de stres crește considerabil FOTo: Pixabay/Alexandra Koch

Părintele îi poate oferi copilului cel mai important sprijin înainte de un examen cu miză mare, cum sunt Evaluarea Națională și Bacalaureatul, sau, din contră, poate deveni sursa principală de stres. O spun psihologii care îi au în cabinet pe părinți și copii și care încearcă să îi lămurească pe primii unde mai au de lucrat la relația părinte-copil atunci când sesizează excese.

Psihologul Mirela Ustucă atrage atenția că din dorința de a-i ține pe copii concentrați pe obiectivele examenului părinții pot ajunge la presiuni pe care adesea nici măcar nu le conștientizează. În alte cazuri, se ajunge la conflict și la blocaje atunci când ceea ce-și dorește copilul nu se potrivește cu alegerea părintelui, iar psihologul dă un exemplu concert.

„Am avut un caz - părinți care au apelat la cabinet pentru că ar fi vrut să-l trimită pe copil la un anumit liceu, un anumit profil, și copilul nu-și dorea acel lucru. Și pentru că nu-și dorea, nu învăța, nu depunea efort. Părintele spunea că nu învață și nu alocă timp și, pentru că nu o să învețe, nu o să intre la acel liceu. Iar copilul spunea - dar nu vreau la acel liceu. (...) Părintele nu o spune din răutate sau din lipsa de iubire, ba, din contră, probabil că în mintea lui este că doar așa poate să-și asigure un viitor, e convins că o anumită specializare poate să-ți asigure un drum în viață. Dar dacă copilului nu-i place, nu are motivație să învețe”, a explicat Mirela Ustucă.

Motivația este extrem de importantă în procesul acumulării de cunoștințe. Doar că și motivația este de mai multe feluri. Cea intrinsecă ar fi de dorit să acționeze: copilul își dorește, conștientizează ce presupune atingerea obiectivului și este dispus să facă efort. Acționează și motivația extrinsecă – atunci când vine părintele și îi spune că dacă nu ia BAC-ul nu mai primește ceva anume, sau că trebuie să meargă la un anumit profil pentru că se câștigă bine, că se poate după absolvire angaja cu ușurință, însă cea din urmă funcționează pe termen limitat. Ideal, spune specialistul, este ca alegerea să fie a copilului și să fie în concordanță cu dorințele și aspirațiile lui.

„Aici copilul și-a manifestat refuzul prin lipsa învăţării, dar sunt copii care se supun, care merg mai departe pe ceea ce impun părinții. Și e riscant, pot la un moment dat să clacheze. E posibil și ca pe parcurs să-și dea seama că îi place dar nu se gândise la varianta aceea și doar era orientat către alt domeniu pentru că acolo se duceau colegii sau pentru că este la modă. De aceea nu putem să tragem concluzii generale că în astfel de cazuri copilul o să sufere, sau o să facă un burnout, sau o să clacheze. Fiecare caz e diferit. Sunt cazuri când au descoperit pe parcurs că e ok profilul ales și altele în care au renunțat când au simțit că pot lua propria decizie. Sau renunță pe ascuns. Sunt tineri care nu mai merg la facultate, renunță multe luni să mai frecventeze, nici nu spun. Și așa realizează părinții că au greșit”, dă Mirela Ustucă alte exemple.

„Eu cred că din clasa a X-a ar trebui să se diferențieze domeniile de studiu”

Alegerea specializării, pe de altă parte, în sistemul nostru de învățământ intervine prea devreme, este de părere psihologul Mirela Ustucă. Are loc la o vârstă la care puțini adolescenți știu cu adevărat ce vor, iar repartizarea este, în multe cazuri, un efect al hazardului. „Eu cred că aceste teste de aptitudini în clasa a X-a ar fi cel mai potrivit să se facă, pentru că deja te poți orienta către un domeniu și de acolo să începi să investești mai mult timp. (...) Cred că din clasa a X-a ar trebuit să se diferențieze puțin domeniile de studiu, nu din clasa a IX-a. Pentru că elevul ia efectiv toate liceele din oraș, le notează pe toate, de frică să nu rămână pe dinafară, puțini sunt cei care aleg potrivit dorințelor și aptitudinilor lor. Din dorința de a intra la un liceu foarte bun nu mai contează că e la un profil care nu prea îi place”, mai spune psihologul.

Dacă ar fi să realizăm un top al aspectelor pe care adolescenții le resimt cel mai tare ca presiune în preajma examenelor, presiunea din partea părinților ar fi pe primul loc.

„Se pot întâmpla foarte multe lucruri neprevăzute. Cunosc cazul unui copil care în timpul examenului a făcut febră. A urmat o notă mică. Nu a ținut de el lucrul acesta. Și nu știu cât de mult i-a părut rău de nota mică, cât de faptul că și-a dezamăgit părinții. Înțelegem că, poate, dacă nu <stai cu gura> pe el nu ar pune osul la muncă, dar una este să îl monitorizezi, să te asiguri că este responsabil, și alta este să îi spui - dacă nu o să iei notă mare nu știu ce se întâmplă. Sau <Vezi ce faci!>, <Trebuie să-mi iei nota asta, uite, Popescu a luat notă mare anul trecut, să nu ne facem de râs!>. Pentru că se poate întâmpla, deși e un copil foarte responsabil și serios, să fie un subiect la care nu se descurcă cu ușurință. Sau să intervină altceva”, explică Ustucă.

Un alt motiv important de stres îl reprezintă scenariul despre cum va fi totul după o notă mică. Mulți consideră că „s-ar face de râs față de colegi”, că nota obținută ar arăta că nu sunt destul de buni sau de deștepți.

Ce pot face părinții este să-i asigure că „există viață și după examen” și că nota obținută nu reflectă cât de deștepți sau mai puțin deștepți sunt. „Este bine să ne monitorizăm copiii, dar să nu punem presiune, să nu îi amenințăm, să nu le condiționăm viața astfel încât ei să meargă la examen cu teamă. Pentru că teama îi va face să se concentreze mai mult pe ce se va întâmpla în cazul în care obțin o notă mică decât pe rezolvarea cerințelor din examen”, explică psihologul.

Mesajul pe care părinții îl transmit către copii ar trebui să fie că „este important să fii responsabil și să faci ce ține de tine”.

Inamicul TikTok

Un inamic puternic împotriva căruia multor părinți le e din ce în ce mai greu să lupte este rețeaua de socializare TikTok.

„TikTok-ul le oferă copiilor ideea că în viață poți să ai bani și fără să investești în educație, și fără să aloci timp pentru studiu. Însă TikTok-ul este un trend care, ok, acum merge, ține, dar nu avem de unde să știm cât o să mai țină. Poate să existe un control al ANAF-ului sau poate să fie o taxă pe care tu să o plătești ca să-ți publici un videoclip. Adică lucrurile se pot schimba și copiii trebuie să înțeleagă asta”, mai spune Mirela Ustucă.

Pe de altă parte, atitudinea părinților care își pun problema de-abia înaintea unui examen că accesarea rețelelor de socializare și-a pus foarte mult amprenta inclusiv pe alegerile copilului arată că a lipsit, de-a lungul anilor, un minim control.

„E foarte greu acum, în clasa VIII-a, să-i spun copilului că nu ar trebui să-și ia un model de acolo, când el a crescut cu acel model. I-am rugat într-o clasă de gimnaziu să ridice mâna cine are TikTok. Au fost cel mult cinci copii care au spus că nu au. Părinții le-au interzis atât de mult încă nu au. Dar, din păcate, sunt discriminați, dați la o parte de ceilalți elevi. (...) Sunt copii care încă de la grădiniță folosesc TikTok. Paharul se umple picătură cu picătură. Pericolul e de la bun început. Adică, s-a mai spus asta, a-ți lăsa copilul pe internet e ca și cum l-ai lăsa să traverseze strada fără să îl ții de mână și tu ești lângă el. Instinctiv, noi când traversăm strada îl ținem de mână, chiar dacă e lângă noi. Și din păcate, da, TikTok-ul promovează această idee că în viață poți să reușești și să faci banii și fără educație, deși s-a demonstrat că persoane care pozau în milionari pe internet închiriau lucrurile acelea”, a mai atras atenția specialistul.

Protecție excesivă în viața reală, libertate deplină pe Internet

În ultimii ani se observă o tendință de protecție excesivă pe care părinții o exercită în multe privințe, mai atrage atenția specialistul, iar asta în contrast cu libertatea pe care le-o acordă copiilor de a accesa dispozitivele uneori fără nicio formă de control. Părinții sunt preocupați să nu primească teme multe, deseori contestă procesul educativ, punând, indirect, presiune pe profesori.

„Sunt mai preocupați, într-adevăr, de starea emoțională a copilului, dar în același timp se duc în extrema în care le este teamă copilul să aibă vreo suferință vreodată. (...) Și în momentul în care trebuie să dea examen, punem presiune pe ei. Dar noi până atunci nu i-am lăsat să ia singuri decizii, să greșească, să se ducă cu tema greșită la școală, pentru că sunt foarte mulți părinți care efectiv dictează copilului cum să rezolve exercițiul. Și când ajunge la școală, doamna vede, din 25 de copii câți sunt la clasă, 24 de teme perfecte. Ce facem, revedem tema sau mergem mai departe? Copilul nu a înțeles, nu mai contează. (...) Una este să-l monitorizezi că are temele făcute sau să-i oferi ajutor când are nevoie și alta este să rezolvi în locul lui și să gândești în locul lui”, a mai subliniat Ustucă.