Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: calendarul examenelor și când se afișează rezultatele
Sesiunea iulie-august a examenului național de Bacalaureat începe luni, 3 august, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Proba orală la Limba română se desfășoară în zilele de 3 și 4 august. Candidații aparținând minorităților naționale vor susține, în 4 și 5 august, evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă.
Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională este programată pe 5 și 6 august, iar competențele digitale vor fi evaluate în zilele de 6 și 7 august.
La evaluarea competențelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale, sunt doi profesori examinatori. Unul dintre aceștia este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar cel de-al doilea - un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învățământ.
În situațiile în care condiția ca un alt profesor care nu a predat la clasă nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli, precizează reprezentanții Ministerului Educației, într-un comunicat de presă.
Probele nu sunt notate cu admis/respins
„Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins)”, precizează ministerul.
Și rezultatele evaluării la proba de evaluare a competențelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
Regula „Fără ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea” se aplică și în cadrul probelor orale, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a căștilor audio, a dispozitivelor tip IoT, precum și a oricăror alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare ce permit conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul, mai atrag atenția reprezentanții ministerului. Sunt interzise și comunicarea între candidați sau cu exteriorul, copierea, transmiterea de materiale care permit copiatul sau schimbul între ei a foilor din lucrare, ciornelor, notițelor sau de materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
„Candidații care încalcă regulile de acces și de participare la examen sunt eliminați, indiferent dacă materialele/obiectele au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit sau au transmis respectivele materiale”, este avertismentu.
„Examenul maturității”, ediția de august. „Mi-am băgat mințile în cap mai pe la 29 ani, am realizat că îmi trebuie diploma de BAC”Probele de evaluare a competențelor, așa cum se procedează și în cazul probelor scrise. sunt monitorizate/înregistrate audio-video.
Refuzul de a răspunde sau de a rezolva subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră absență de la proba respectivă.
Când încep probele scrise la Bacalaureat
Prima probă scrisă, la Limba și literatura română, va avea loc pe 10 august. Calendarul continuă astfel:
- 11 august – proba obligatorie a profilului;
- 12 august – proba la alegere a profilului și specializării;
- 13 august – Limba și literatura maternă (pentru absolvenții care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale).
Când se afișează rezultatele la Bacalaureat
Primele rezultate vor fi publicate pe 18 august, până la ora 12:00.
În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea depune contestații. De asemenea, lucrările scrise vor putea fi vizualizate și contestațiile depuse și în zilele de 19 și 20 august.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 24 august.
Condițiile pentru promovarea examenului de Bacalaureat
Pentru promovarea examenului de Bacalaureat, absolvenții trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
- să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- să participe la toate probele scrise;
- să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă;
- să aibă o medie de cel puțin 6 la probele scrise.
La sesiunea de vară din acest an, rata de promovare după soluționarea contestațiilor a fost de 76,9%, calculată pentru toate promoțiile.






















































