Bacalaureat 2019. A fost anunţat baremul de corectare la Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barem de corectare Istorie BAC 2019. Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a XII-a care susţin săptămâna aceasta probele scrise din cadrul Bacalaureatului.

Barem de corectare Istorie BAC 2019. Candidaţii au avut de rezolvat subiecte despre comunism şi Evul Mediu. Potrivit regulamentului, elevii au primit lista cu subiecte imediat după ora 9:00 şi au avut la dispoziţie 3 ore pentru rezolvarea subiectelor.

 Inspectoratul şcolar municipal anunţă că în Capitală 13.885 candidaţi au fost înscrişi la proba de miercuri, dintre care 394 au fost absenţi iar doi elevi au fost eliminaţi din examen.

La subiectul I, elevii au primit un text despre comunism şi Uniunea Soviectică, unde, la punctul 6 au avut de scris despre regimurile totalitare iar la 7, de scris despre asemănarea între acţiunile organizate în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. „Aici, elevii trebuiau să fie foarte atenţi, să nu treacă în perioada în care a început să funcţioneze democraţia în ţara noastră. Era o mică chichiţă”, a spus profesoara de Istorie de la Colegiul Naţional Matei Basarab din Capitală, Iuliana Căplescu. 

BAC 2019. Barem la Istorie       

BAC 2019 Istorie. Ce păţesc elevii care au încercat să fraudeze

Candidaţii care încalcă regulile nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „elevi eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. 

De asemenea, foarte important de ştiut este că aceşti candidaţi acuzaţi de tentativă de fraudă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

BAC 2019 Istorie. Când vor fi afişate rezultatele

Sesiunea de probe scrise a început luni, pe 1 iulie, cu testul la Limba şi literatura română. Ieri, 2 iulie, s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura maternă (maghiară, germană, sârbă, croată, slovacaă, turcă, ucraineană şi italiană). Mâine, 4 iulie, va fi ultimul test, la alegerea profilului.

Cei care au susţinut examene în această sesiune îşi vor afla notele luni, pe 8 iulie, până la ora 12:00, pe bacalaureat.edu.ro. În aceeaşi zi în care se vor publica rezultate Bac 2019 se pot depune şi contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultate finale Bac 2019 vor fi anunţate pe 13 iulie.

Lucrările vor fi corectate pe baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, potrivit Ministerului Educaţiei.

Pentru a fi declarat promovat, un elev trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale precum şi cele scrise, să ia cel puţin nota 5 la fiecare şi să obţină cel puţin media 6 la probele scrise.   

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite