Analiză „Angajăm profesori, cu sau fără toate calificările”. Ce arată noul raport OCDE despre școlile din România

România se confruntă cu dificultăți tot mai mari în recrutarea profesorilor, iar problema este mai accentuată decât în cazul altor domenii de pe piața muncii. Noul raport al OCDE arată câte posturi rămân neocupate în școli și câți dintre profesorii aflați deja la catedră nu îndeplinesc încă toate cerințele de calificare.

România, măsurată de OCDE ca fiind țara cu printre cele mai grave probleme de personal didactic Foto: Pexels

În Ungaria, Letonia și Turcia, toți profesorii din școlile publice care încă nu au toate calificările sunt deja în curs să le obțină, atât la școala primară, cât și la cea secundară. În alte țări, situația este mai puțin bună: dintre profesorii fără toate calificările, 91% sunt în curs de calificare în Polonia, 57% în România și 55% în Luxemburg. La cealaltă extremă, proporția este mult mai mică: 5% în Lituania, 19% în Irlanda, 10% în Anglia, din Regatul Unit, și 14% în Norvegia. În Irlanda, această proporție urcă la 33% dacă profesorii sunt numărați ca persoane, nu după orele de lucru, ceea ce arată că țările au moduri diferite de organizare a muncii.

Aceste diferențe arată că profesorii care nu au încă toate calificările nu sunt valorizați la fel în toate sistemele de învățământ. În unele țări, ei sunt mai ales viitori profesori care își termină partea practică sau pedagogică a pregătirii. Aici contează felul în care este organizată formarea profesorilor, nu neapărat o lipsă de profesori. În alte țări, precum România, o proporție mai mare poate însemna că școlile se bazează mai mult pe alte căi de a ajunge profesor sau pe metode speciale de angajare, pentru a acoperi nevoia urgentă de personal.

România înregistrează cea mai mare rată de posturi didactice neocupate 

Țările pot fi împărțite în două categorii, în funcție de felul în care țin evidența posturilor de profesor care rămân vacante. Prima categorie încearcă să prevadă lipsa profesorilor înainte de începerea anului școlar, pornind de la câți profesori vor fi necesari. În țările unde intrarea în profesia didactică se face prin concurs, se poate estima câți profesori vor lipsi uitându-se la rezultatele concursului și la numărul de posturi stabilite din timp. Așa se întâmplă în Franța, Coreea, Luxemburg, România și Turcia. 

În schimb, în cazul Argentinei, Austriei și Comunității Franceze a Belgiei, sunt realizate estimări pornind de la câți absolvenți ai programelor de formare a profesorilor sunt așteptați să apară, comparativ cu nevoia de personal. În ambele situații, sistemele de învățământ pot vedea din timp că vor lipsi profesori și pot angaja profesori fără toate calificările sau pot găsi alte soluții înainte de începerea anului școlar.

A doua categorie măsoară lipsa profesorilor mai direct, adică se uită câte posturi rămân neocupate la începutul anului școlar sau la scurt timp după aceea. Așa fac Bulgaria, Canada, Chile, Anglia din Regatul Unit, Comunitatea Flamandă a Belgiei, Irlanda, Japonia, Letonia, Țările de Jos, Polonia, Republica Slovacă și Suedia. În cele mai multe dintre aceste țări, profesorii sunt angajați direct de școli, iar lipsurile sunt măsurate după posturile care au fost publicate sau pe care școlile nu au reușit să le ocupe.

În rândul țărilor din Grupa 1, ponderea posturilor didactice neocupate în 2024/25, în învățământul primar și secundar combinat, variază de la 0% în Coreea și Turcia la 3,6% în Luxemburg. Ponderile cele mai ridicate se observă și în România (2,8%) și Comunitatea Franceză a Belgiei (2,3%), în timp ce Franța raportează niveluri comparativ scăzute (0,4%). 

În Grupa 2, ratele posturilor vacante variază de la 0,3% la Bulgaria la 3,0% în Letonia. Chile (2,9%), Irlanda (2,2%), Comunitatea Flamandă a Belgiei (2,1%) și Țările de Jos (2,0%) raportează, de asemenea, niveluri relativ ridicate de posturi neocupate. În termeni absoluți, numărul posturilor vacante variază de la mai puțin de 200 în Bulgaria la peste 5.000 în Canada. Deși aceste cifre pot părea substanțiale și sunt adesea evidențiate în mass-media, exprimate ca pondere din totalul posturilor didactice, nivelurile posturilor vacante rămân sub 4% în toate țările și economiile participante.

Diferențe între învățământul primar și secundar

Datele relevă și diferențe notabile între învățământul primar și cel secundar. În majoritatea țărilor și economiilor cu date disponibile pe niveluri, ratele posturilor vacante în instituțiile publice sunt mai mari în învățământul secundar decât în cel primar, indicând dificultăți mai mari de recrutare la niveluri superioare de școlarizare. 

Acest tipar este vizibil în special în Letonia (3,9% în secundar față de 1,9% în primar), Chile (3,6% față de 2,6%), Comunitatea Franceză a Belgiei (3,1% față de 1,8%) și România (3,3% față de 1,5%). 

Pe lângă reflectarea dificultăților mai mari de atragere și retenție a profesorilor la nivelul superior de educație, acest lucru poate fi cauzat și de lipsuri specifice pe discipline în învățământul secundar, în special în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). 

În contrast, un număr mai mic de țări raportează rate mai scăzute ale posturilor vacante la nivel secundar. Este cazul Irlandei (1,0% în secundar față de 3,2% în primar), Suediei (0,4% față de 1,7%) și Japoniei (0,3% față de 0,4%). Între timp, Anglia (Regatul Unit), Franța, Coreea și Turcia raportează rate similare, sub 1%, la toate nivelurile de educație.

România are cea mai mare rată de profesori admiși, în urma concursurilor

În țările unde profesorii sunt admiși prin concurs, numărul de posturi este de obicei stabilit dinainte de începerea anului școlar. Procentele candidaților admiși diferă mult de la o țară la alta: în Coreea sunt admiși 19%, în Franța 28%, în Japonia 36%, în Luxemburg 42%, iar în România 73%. 

Diferențele pot apărea din mai multe motive: câte posturi sunt libere față de câți candidați se prezintă, cât de greu este examenul și cât de atrăgătoare este meseria de profesor. 

În țările unde școlile își angajează singure profesorii, o parte mai mare dintre absolvenți sau candidați ajung să obțină un post. De exemplu, în Comunitatea Flamandă a Belgiei procentul este 84%, în Ungaria 85%, în Bulgaria și Letonia 87%, în Anglia 91%, în Lituania 93%, iar în Republica Slovacă 95%. În aceste cazuri, cifrele arată câți studenți au terminat cu o calificare de profesor la sfârșitul anului de referință, din câți erau înscriși în ultimul an de pregătire. Totuși, aceste cifre nu înseamnă neapărat că acele sisteme sunt mai puțin exigente decât cele cu concurs, pentru că nu se măsoară exact același lucru.

Modul în care profesorii cred că este văzută meseria lor în societate ne arată cât de atractivă și de durabilă este cariera didactică. În țările OCDE, destul de puțini profesori cred că societatea le prețuiește meseria. În medie, doar 22% dintre profesorii din școli publice și private spun că sunt de acord sau total de acord că predarea este valorizată în societate. Asta sugerează că mulți simt că meseria lor nu este recunoscută suficient. Procentele sunt deosebit de mici în Franța (4%), în Comunitatea Franceză a Belgiei (6%), în Republica Slovacă și Slovenia (7%), în Ungaria (8%) și în Portugalia (9%). În schimb, o recunoaștere mai mare se vede în Arabia Saudită (77%), în Africa de Sud (63%), în Columbia (54%), în Finlanda (48%), în Bulgaria și România (42%).

România, în etapa finală privind aderarea la OCDE

Procesul de aderare a României la OCDE se află într-o etapă finală, țara noastră îndeplinind toate criteriile tehnice, în așteptarea deciziei politice a Consiliului OCDE.

România a înregistrat progrese remarcabile și a finalizat integral etapa tehnică a procesului de aderare:

• Președintele Nicușor Dan a confirmat la 1 septembrie 2026 că România a îndeplinit toate cele 25 de grupuri de condiții tehnice.

• Ultimul aviz tehnic a fost obținut în aprilie 2026, de la Comitetul pentru Investiții, considerat unul dintre cele mai complexe datorită impactului transversal asupra întregului mediu economic.

• Alte avize obținute în 2026 au vizat domenii precum produse chimice și biotehnologie, politici de mediu, afaceri fiscale, piețe financiare, guvernanță publică și analiză economică.

• România se află pe primul loc între statele care au început negocierile în 2022-2023, având cel mai avansat parcurs.

• Au fost adoptate reforme legislative esențiale, inclusiv legea Registrului Unic de Transparență și legea „ușilor rotitoare” pentru prevenirea conflictelor de interese.

România se află în etapa de așteptare a deciziei politice din partea Consiliului OCDE. Deși există unele incertitudini politice – inclusiv riscul unui vot împotriva dat de Statele Unite din cauza unor tensiuni recente –, oficialii români își mențin obiectivul de a finaliza aderarea în 2026. Aderarea la OCDE este considerată un obiectiv strategic susținut în continuare de toate partidele care făceau parte din fosta coaliție de guvernare și ar aduce României beneficii economice semnificative, estimate la 2 miliarde de euro anual în investiții suplimentare.

Pașii care mai rămân de parcurs sunt:

• Decizia politică a Consiliului OCDE, de natură politică, nu tehnică.

• Negocierea și semnarea Acordului de Aderare, care va stabili și contribuția financiară anuală (estimată la 4-5 milioane de euro).

• Ratificarea Acordului de Aderare de către Parlamentul României și depunerea instrumentului de aderare.

• Finalizarea procesului de aderare și dobândirea statutului de membru cu drepturi depline.