Decizia SUA de excludere a României din programul Visa Waiver face valuri în presa internațională
0Mai multe publicații internaționale importante au relatat despre decizia administrației Trump de a revoca includerea României în programul Visa Waiver, care permite călătoriile fără viză în SUA.

Presa străină a tratat tema revocării României de pe lista pentru Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite ale Americii, unele publicații subliniind faptul că decizia vine cu doar două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră. Se menționează de asemenea că este pentru prima dată când o țară este exclusă de pe această listă.
Reuters a publicat un articol detaliat despre revocarea admiterii României în programul Visa Waiver, evidențiind că decizia a fost luată pentru a proteja integritatea programului și securitatea frontierelor.
„Administrația Trump a anunțat vineri că revocă admiterea României la programul de renunțare la vize pentru SUA, care permite călătoriile fără vize în Statele Unite, la mai puțin de patru luni de la anunțul adăugării acestuia. Administrația președintelui de atunci, Joe Biden, a anunțat pe 9 ianuarie că admite România în program, precizând că aceasta a îndeplinit cerințe stricte de securitate, inclusiv încheierea de parteneriate cu autoritățile americane pentru a partaja informații despre terorism și infracțiuni grave. Noile reguli urmau să intre în vigoare în jurul datei de 31 martie”, arată Reuters.
Departamentul pentru Securitate Internă a întrerupt implementarea procedurii la sfârșitul lunii martie, pentru a efectua o analiză. În urma analizei s-a concluzionat că desemnarea ar trebui anulată pentru a proteja integritatea programului și a asigura securitatea frontierelor și a imigrației, menționează sursa citată. Reuters a mai precizat, citând-o pe Tricia McLaughlin, secretar adjunct, că este posibil ca România să fie reexaminată pentru admiterea în programul de exonerare de vize în viitor.
România a fost a 43-a țară admisă în program (și a patra adăugată în timpul administrației Biden, după Croația, Israel și Qatar), a mai precizat Reuters, menționând de asemenea că cetățenii americani pot vizita România pentru o perioadă de până la 90 de zile în scop turistic sau de afaceri, fără viză.
Politico: Anunțul vine cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale reluate
Și publicația Politico.eu a relatat despre eliminarea României de pe lista țărilor care beneficiază de călătorii fără viză în SUA, menționând că decizia a fost luată de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și Departamentul de Stat.
„Administrația Trump a eliminat România de pe lista țărilor ai căror cetățeni pot călători în SUA fără viză. Decizia a fost luată de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și de Departamentul de Stat al SUA, a anunțat DHS vineri seară. (...) Anunțul vine cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale reluate din România . Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat România în februarie pentru anularea rundei prezidențiale de anul trecut, din cauza acuzațiilor de campanie ilegală și interferență rusă, după ce ultranaționalistul puțin cunoscut Călin Georgescu a câștigat prima rundă”, scrie Politico Europe. Publicația precizează, citând Departamentul de Stat, că „desemnarea României ar trebui anulată pentru a proteja integritatea [programului de exonerare de vize] și pentru a asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Deși DHS nu a legat eliminarea vizelor pentru România de alegerile anulate, unii au perceput-o ca atare, mai scrie Politico, amintind de asemenea că în cursul lunii aprilie „candidatul prezidențial de extremă dreaptă, George Simion, care s-a autointitulat trumpist, a prezis că obligativitatea vizelor pentru românii care doresc să călătorească în SUA va fi retrasă din nou în curând”.

Politico citează de asemenea Ministerul Român de Externe care a precizat că România îndeplinește toate cerințele pentru ca cetățenii săi să poată călători în SUA fără viză (inclusiv rate scăzute de refuz al vizelor, emiterea de pașapoarte electronice care pot fi citite automat și intensificarea cooperării cu SUA în domeniul combaterii terorismului, aplicării legii și aplicării legii privind imigrația).
„Totuși, aceasta este o decizie politică care este la discreția autorităților americane și reflectă prioritățile administrației”, a declarat MAE, citat de Politico Europe.
„Eliminarea țării de pe listă înseamnă că românii vor continua să fie obligați să solicite o viză, un proces care poate dura luni și costă 185 de dolari sau aproximativ 164 de euro”, a mai scris Politico.
Și U.S. News a informat despre revocarea admiterii României în programul Visa Waiver, subliniind că decizia vine la mai puțin de patru luni după ce fusese anunțată includerea țării în program.
Agenția rusă de presă TASS a raportat și aceasta despre retragerea României din programul de călătorii fără viză, menționând că decizia a fost luată în urma unei revizuiri a desemnării României în program.
„SUA revocă statutul de membru al României în programul de călătorie fără vize”, a titrat TASS, citând Departamentul pentru Securitate Internă al SUA care a precizat că a decis că „desemnarea României ar trebui anulată pentru a proteja integritatea VWP și pentru a asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. „România ar putea fi reexaminată pentru desemnarea Visa Waiver Program în viitor, dacă îndeplinește criteriile legale de eligibilitate”, a mai scris TASS, citând DHS.
Și Ynetnews.com a publicat un articol despre anularea participării României în programul Visa Waiver, evidențiind că este pentru prima dată când SUA revocă calitatea de membru al unui stat în acest program după ce fusese deja declarat membru. „Administrația Trump a anunțat anularea participării României la Programul de renunțare la vize, la mai puțin de patru luni după ce fostul președinte Joe Biden a declarat includerea României în program. La sfârșitul lunii martie, administrația Trump a suspendat implementarea deciziei de reevaluare din cauza „problemelor de securitate”. Aceasta este prima dată când SUA a revocat calitatea de membru al unei țări la Programul de renunțare la vize după ce aceasta fusese deja declarată membră”, a notat sursa citată.
Business Review scrie de asemenea despre eliminarea României din programul Visa Waiver „cu doar 48 de ore înainte de alegerile prezidențiale din România”. „SUA retrage România din programul de renunțare la vize chiar înainte de alegerile prezidențiale”, este titlul articolului în care sunt detaliate posibilele motive.
„Această decizie marchează o schimbare bruscă față de acum doar câteva luni, când România a fost admisă oficial în program pe 9 ianuarie 2025. De atunci, însă, îngrijorările au culminat cu o pauză și o revizuire din 25 martie, care a dus acum la revocarea statutului VWP al României. Este probabil ca această mișcare să aibă implicații politice, diplomatice și emoționale profunde pentru milioane de români, atât acasă, cât și în străinătate”, mai scrie Business Review. Publicația menționează de asemenea că anunțul Departamentului de Stat vine „în urma unor dezvăluiri recente ale trimisului republican James E. Trainor, care a recunoscut prezența interferențelor străine în alegerile din România din 2024 - o recunoaștere rară și explozivă din punct de vedere politic, care pare să fi influențat decizia finală”.