VIDEO Alegeri SUA 2016. Donald Trump umileşte o fostă Miss Universe în faţa unei audienţe largi, înainte de a o pipăi şi săruta
0Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, apare într-un videoclip înregistrat în 2011, făcând glume despre fosta Miss Univers Jennifer Hawkins, despre care spunea că nu este "foarte isteaţă" în faţa unei mulţimi de mii de oameni, chiar înainte de a o pipăi şi de a o săruta, potrivit Business Insider.
Videoclipul, dezgropat de Huffington Post, ilustrează un discurs corporativ pe care Trump l-a susţinut în Sydney, Australia, în care el a chemat-o pe Hawkins pe scenă pentru a explica printr-un exemplu viu cum arată răzbunarea.
Mai precis el a apelat la o femeie despre care a simţit că l-a desconsiderat pentru a o umili sexual faţa a mii de spectatori. "O să vă dau un exemplu: Jennifer Hawkins! Unde e Jennifer? Unde stă? Vino aici, Jennifer", a spus Trump, referindu-se la câştigătoarea Miss Universe 2004, precizând că "este vorba despre a fi chit".
Trump a explicat apoi de ce are nevoie să ”fie chit" cu Hawkins, pe care a acuzat-o că a refuzat să îl introducă la eveniment. ”M-am plimbat peste tot spunând că Jennifer este favorita mea de la Miss Universe şi când am venit aici, nu era nicio Jennifer să mă prezinte”, a precizat el.
Hawkins, râzând, a explicat că a fost o "lipsă de comunicare cu conducerea ei".
Trump a continuat: "Am avut de fapt de gând să mă ridic şi să vă spun că Jennifer este o fată frumoasă pe dinafară, dar nu este foarte isteaţă, lucru care nu ar fi fost adevărat, dar pe care l-aş fi spus oricum".
El a explicat apoi, folosind un joc de cuvinte sexuale, că Hawkins a participat la eveniment, până la urmă. "Ştii ce? Ea a venit în seara asta. Ea a venit - a venit, a venit, a venit", a spus el, adăugând că "au minţi murdare în Australia", după ce publicul a râs.
Trump şi-a pus apoi braţul în jurul taliei lui Hawkins şi a sărutat-o, în timp ce ea şi-a întors capul şi şi-a pus braţul pe pieptul lui să-l împingă.
Hawkins nu a comentat videoclipul şi a refuzat în trecut să răspundă la întrebări cu privire la Trump.
Trump a negat acuzaţiile şi a declarat că îi va da în judecată pe acuzatorii săi după alegeri.
Videoclipul vine după câteva săptămâni de acuzaţii de comportament sexual nepotrivit aduse candidatului republican. Femeile au început să dezvăluie astfel de situaţii după ce o înregistrare din 2005 l-a ilustrat pe Trump lăudându-se că pipăie şi sărută femeile fără acordul lor.