Vance, după ce Trump a semnat „Declarația de independență economică” a SUA: „America a fost pușculița lumii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat miercuri seară în exclusivitate pentru Breitbart News că, pentru „prima dată în probabil 40 de ani”, Statele Unite au un președinte care inversează tendința ca SUA să servească drept „pușculiță” pentru restul lumii. În cadrul unui eveniment desfășurat miercuri în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, Trump a anunțat tarife reciproce majorate pentru parteneri comerciali din întreaga lume.

Vicepreeșdintele american JD Vance în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă FOTO PROFIMEDIA
Vicepreeșdintele american JD Vance în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă FOTO PROFIMEDIA

„Deci, timp de 40 de ani, America a fost pușculița lumii”, a spus Vance când a fost întrebat despre anunțul președintelui american privind tarifele vamale pe care le va aplica individual unui număr mare de țări.

„Noi absorbim toate practicile comerciale ridicole și practicile economice ale prietenilor și dușmanilor deopotrivă. Pentru prima dată, probabil în ultimii 40 de ani, avem un președinte american care spune «Gata», nu mai merge, nu va mai permite să se profite de America. Această decizie va aduce beneficii incredibile pentru muncitorii americani. S-a văzut deja cum un număr de producători americani și de producători străini spun că vor construi sau vor extinde fabrici în America. Asta înseamnă mai mulți muncitori care vor avea locuri de muncă bune pentru clasa de mijloc. Asta înseamnă mai multă autosuficiență pentru Statele Unite ale Americii”.

Întrebat despre utilizarea de către președinte a comerțului și a puterii economice a Statelor Unite ca instrument diplomatic geopolitic pentru a promova interesele americane în întreaga lume, Vance a spus că acesta este un tip de „naționalism” al SUA.

„În politica noastră externă, vom înceta să pornim războaie stupide. Dar ne vom asigura, de asemenea, că inamicii Americii respectă interesele naționale ale Americii, ceea ce înseamnă că avem nevoie de acces la resurse critice. Asta înseamnă că avem nevoie de aliații noștri și de noi înșine pentru a avea securitate antirachetă, pentru securitate națională, pentru a ne fabrica propriile arme dacă, Doamne ferește, ar începe un război. Așadar, aceste lucruri sunt adesea legate între ele. Securitatea economică este legată de securitatea națională pentru că, dacă ar trebui să intrăm în război, vrem ca trupele noastre să meargă la război cu cele mai bune echipamente și echipamente fabricate în Statele Unite ale Americii”.

„Dacă doriți ca tarifele voastre să fie zero”, a spus Trump în fața Casei Albe miercuri, „atunci vă faceți produsul chiar aici, în America”.

Donald Trump a anunțat marți tarife vamale de 20% pentru UE și 34% pentru China, respectiv 26% pentru Coreea de Sud și 27% pentru India, precum și taxe de 25% pentru producătorii de automobile, care vor intra în vigoare imediat.

Cele mai mari tarife pentru țările europene sunt: 32% pentru Elveția, 31% pentru Moldova și 37% pentru Serbia.

Totodată, administrația Trump va impune tarife universale de 10% pe toate importurile, care intră în vigoare pe 5 aprilie.

Uniunea Europeană este „pregătită să răspundă” la impunerea de tarife de 20% de către Statele Unite, prevăzute să se aplice din 9 aprilie, şi lucrează la noi măsuri ca răspuns, a anunțat, joi, preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite