Uraganul Laura a traversat joi Louisiana şi a ucis patru oameni, dar pagubele sunt sub aşteptările autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro
Foto news.ro

Uraganul Laura a traversat joi Louisiana, distrugând clădiri în oraşe aflate în sud-vestul acestui stat şi omorând patru oameni care au fost loviţi de copaci doborâţi de furtună, în timp ce se adăposteau în case, potrivit oficialilor citaţi de Reuters.

Cu toate acestea, pagubele provocate de uraganul Laura sunt până în prezent sub estimări.

”Aceasta a fost cea mai puternică furtună care a traversat vreodată Louisiana. Continuă să provoace pagube şi să pună vieţi în pericol”, a declarat guvernatorul Louisianei, John Bel Edwards, într-o conferinţă de presă susţinută joi după-amiază.

O fată de 14 ani din Leesville, Louisiana, se află printre cei care au murit când un copac a căzut pe casa ei, a declarat un purtător de cuvânt al lui Edwards.

O uzină chimică a luat foc după trecerea uraganului, joi simineaţa, în Westlake, Louisiana.

Edwards i-a avertizat pe locuitorii din zonă să se adăpostească, să închidă uşile şi ferestrele şi să închidă aerul condiţionat, în timp ce autorităţile investigau cazul. Traficul a fost blocat poe autostrada din apropiere şi pe o altă şosea.

În oraşul Lake Charles, vântul a bătut cu 137 de kilometri pe oră, iar la un moment dat a atins 206 kilometri pe oră.

Ulterior, Garda Naţională a început să cureţe drumurile de resturi.

Centrul Naţional pentru Uragane prognozase miercuri că un val marin provocat de furtună va fi „mortal”  şi că ar putea pătrunde pe uscat pe o distanţă de până la 40 de mile. Deşi cele mai pesimiste previziuni nu s-au materializat, pagubele produse de vânt şi de ploile torenţiale vor continua pe parcursul zilei de joi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite