Uraganul a trecut, New Yorkul are o nouă problemă: şobolanii au invadat oraşul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uraganul Sandy a trecut peste coasta de est a Americii, lăsând în urmă un New York devastat. Una dintre cele mai importante probleme, în acest moment, este aceea că un număr de şobolani au ieşit din canalizări şi subsoluri.

Uraganul Sandy a trecut peste coasta de est a Americii, lăsând în urmă un New York devastat. Una dintre cele mai importante probleme, în acest moment, este aceea că un număr de şobolani au ieşit din canalizări şi subsoluri.

Sute de apeluri la numărul de urgenţă 911 au anunţat, în ultimele zile, că locuitorii din New York au fost atacaţi sau muşcaţi de şobolani, de multe ori purtători ai unor boli grave.

Medicii au emis o avertizare în acest sens, învăţându-i pe newyorkezi cum să se ferească şi cum să-şi trateze muşcăturile până să ajungă la un cabinet.

Rick Ostfeld, un expert în ecosisteme, a declarat pentru Huffington Post că şobolanii sunt animale extreme de sociale, care trăiesc în structuri sociale stabile, iar atunci când ceva deranjează acest lucru, ei încep să se extindă în zone pe care nu le-ar fi populat niciodată înainte.

"Un şobolan tulburat este ceva ce ar trebui să ne preocupe", a spus el. Ostfeld a continuat că bolile pe care şobolanii le pot transmite în prezent sunt leptospiroza, hantavirus, tifosul, salmonella şi chiar ciuma.

Pe de altă parte Benett Pearlman, care lucrează la un serviciu de deratizare, a spus că inundaţiile au ucis deja foarte mulţi şobolani, inclusiv pe cei bolnavi, mamele şi progeniturile aflate în cuiburi. Cu toate acestea, mii de şobolani au ajuns la suprafaţă în viaţă şi au trebuit să rămână expuşi, după ce apele au invadat locurile în care ei trăiesc în mod normal.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite