UPDATE Joe Biden, depistat pozitiv la testul pentru COVID-19: Care-i starea preşedintelui american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden prezintă „simptome foarte uşoare” de COVID-19, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe.

Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, a fost vaccinat complet împotriva COVID-19 şi apoi cu două doze „booster”.

El urmează să se izoleze la Casa Albă şi să continue să-şi îndeplinească atribuţiile, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Casa Albă a promis că va informa zilnic despre starea de sănătate a lui Joe Biden, care nu a mai avut până acum COVID-19.

Ultimul test negativ al preşedintelui, după revenirea din turneul de săptămâna trecută în Israel şi Arabia Saudită, datează de marţi.

Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte ales vreodată în Statele Unite, avea prevăzute o deplasare în Pennsylvania joi şi o alta în Florida lunea viitoare.

Statele Unite înregistrează în prezent în jur de 130.000 de cazuri noi de COVID-19 zilnic, dar experţii estimează că numărul real este mai mare. Subvarianta foarte contagioasă BA.5 a Omicron este dominantă, reprezentând în jur de 80% din cazuri.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite