Un videoclip fals cu Trump care „interzice” Tesla devine viral: „Elon m-a înjunghiat pe la spate”

0
0
Publicat:

Un clip fals cu Donald Trump, creat cu inteligență artificială, în care aparent interzice mașinile Tesla, a devenit viral. Verificările arată că este un deepfake.

Donald Trump apare într-un clip fals, creat cu AI, unde interzice mașinile Tesla FOTO: CNBC
Donald Trump apare într-un clip fals, creat cu AI, unde interzice mașinile Tesla FOTO: CNBC

Un clip video fals, creat cu ajutorul inteligenței artificiale, în care Donald Trump anunță interzicerea producției de mașini Tesla în Statele Unite, s-a răspândit rapid pe rețelele sociale. Deși pare autentic, videoclipul este un deepfake confirmat de mai multe surse de verificare.

În filmarea de 59 de secunde, Donald Trump pare să declare: „Astăzi, sunt aici pentru a anunța că voi interzice producția tuturor mașinilor Tesla în Statele Unite ale Americii, cu efect imediat. După cum știe toată lumea, Elon m-a înjunghiat pe la spate acum câteva zile și a luat-o razna pe platforma sa X, mințind despre implicarea mea în dosarele Epstein... Oricum, nimănui nu-i plac mașinile Tesla, decât dacă ești un tocilar, iau foc și se strică ușor...”

Clipul a fost distribuit intens pe X (fostul Twitter) și pe Facebook, însoțit de titluri alarmiste precum „Donald Trump interzice producția Tesla în SUA”.

Verificările demontează clipul

Platformele de fact-checking Factly și Newschecker au analizat clipul și au demonstrat că este un fals creat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Nu am găsit niciun raport credibil care să confirme că președintele american Donald Trump a anunțat o interdicție imediată privind producția de vehicule Tesla în Statele Unite”, a precizat Factly.

În urma unei analize mai amănunțite, jurnaliștii au identificat sursa inițială a videoclipului pe un cont de Instagram - @dangerousaireturns, cunoscut pentru distribuirea de conținut parodic generat de AI.

Examinând profilul, am constatat că creatorul încarcă în mod regulat conținut parodic generat de AI. Am găsit, de asemenea, conturile sale de YouTube și Facebook, unde afirmă în mod clar că pagina prezintă conținut cu sincronizare a buzelor generat de AI”, mai scrie sursa citată.

Confirmări tehnice: 99,8% probabilitate că e un deepfake

Folosind tehnologia HIVE AI, specializată în detectarea conținutului creat artificial, experții au stabilit că există o probabilitate de 99,8% ca vocea lui Trump din videoclip să fie generată de AI.

Un alt instrument, Deepfake-o-meter, a confirmat de asemenea că videoclipul este un fals, creat cu tehnologie de tip deepfake.

Un context tensionat: Trump vs. Musk

Apariția videoclipului vine pe fondul unei dispute publice tot mai dure între Donald Trump și Elon Musk. Tensiunile au crescut după ce Musk a criticat o nouă lege promovată de Trump, care reduce subvențiile pentru vehicule electrice și contribuie la creșterea datoriei naționale.

Ca răspuns, Trump a amenințat cu anularea contractelor federale ale companiilor deținute de Musk. Președintele american a mers chiar mai departe, avertizând: „Vor exista consecințe serioase” dacă Musk va sprijini Partidul Democrat la viitoarele alegeri intermediare.

La rândul său, Elon Musk a lăsat de înțeles că ar putea crea o nouă mișcare politică, ceea ce transformă această dispută într-o confruntare ideologică de amploare.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite