Un grup de investitori îi cere preşedintelui Trump să respecte acordul de combatere a încălzirii globale semnat la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de investitori, care are sub control un capital ce totalizează 15 trilioane de dolari, a cerut guvernelor statelor industrializate să respecte acordul climatic încheiat la Paris, în ciuda ameninţărilor preşedintelui Donald Trump de a renunţa la acesta. Ivanka Trump va conduce o comisie care reanalizează oportunitatea Acordului de la Paris.

„În calitatea noastră de investitori pe termen lung, credem că susţinerea unor politici pentru combaterea schimbărilor climatice este esenţială pentru protejarea investiţiilor noastre”, susţin cei 214 investitori instituţionali ce au semnat această scrisoare deschisă.

„Sfătuim toate ţările să respecte angajamentele asupra cărora s-a convenit în cadrul acestui acord”, se mai afirmă în acestă scrisoare. Printre investitorii semnatari se numără un număr de fonduri de pensii, cum sunt cele ale angajaţilor din California sau cele din Suedia sau Australia.

Scrisoarea este adresată guvernelor ţărilor din Grupul celor Şapte, înaintea summit-ului acestora din Italia de la sfârşitul lunii mai.

Dl. Trump este aşteptat ca în următoarele zile să facă publică discuţia cu privire la retragerea Statelor Unite din acordul de la Paris. În timpul campaniei electorale acesta a promis în repetate rânduri că Statele Unite vor ieşi din acest acord. Ţările europene se află în căutarea unei modalităţi de a-l convinge pe dl. Trump de importanţa acestui acord, în ciuda faptului că politica acestuia pare a urmări susţinerea industriei de cărbune.

Conform informaţiilor din presa de peste ocean, fiica preşedintelui, Ivanka Trump, va conduce o comisie de experţi ce este însărcinată cu reanalizarea oportunităţii de a continua aderarea la acest acord a Statelor Unite. Se pare că acesta, împreună cu soţul ei Jared Kushner, ar susţine continuare politicilor climatice începute de administraţia Obama. Şi Secretarul de Stat, Rex Tillerson, şi chiar fosta sa companie, gigantul petrolier Exxon Mobil, s-au pronunţat pentru continuarea acestor politici. Se pare că principalul opozant al acestui acord în cadrul administraţiei Trump este consilierul său principal, Steve Bannon, promotorul principal al politicilor naţionaliste ale preşedintelui trump.

„Acţiunile de combatere a schimbărilor climatice trebuie să constituie o prioritate urgentă pentru toate ţările G20, şi în special pentru Statele Unite, al căror angajament este pus la îndoială”, a declarat Mindy Lubber, lidera unei organizaţii non-profit ce a coordonat redactarea acestei scrisori.

Stephanie Pfeifer, CEO-ul unui grup de investitori instituţionali ce susţin politicile climatice în Europa, a declarat că ţările ar trebui să treacă la o „economie cu emisii reduse de cardon, indiferent de ce decide actuala administraţie de la Casa Albă”.

„Dacă Statele Unite decid să se retragă din Acordul de la Paris, atunci vor deveni un stat paria”, a declarat Andrew Light, consilier pe probleme climatice la World Resources Institute. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite