Un câine erou care a salvat nenumăraţi soldaţi în Afganistan a fost medaliat pentru curaj VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femelă de ciobănesc german care a servit în Afganistan, în Corpul Puşcaşilor Marini, şi şi-a pierdut un picior din cauza unei bombe artizanale, a primit marţi, la Londra, medalia Dickin, cea mai înaltă distincţie militară ce poate fi acordată unui animal, echivalentul Crucii Victoria pentru soldaţi, notează CNN.

Lucca, în vârstă de 12 ani, a îndeplinit cu succes 400 de misiuni şi a apărat vieţile a mii de militari în cei şase ani în care a servit în armată, potrivit organizaţiei britanice The People's Dispensary for Sick Animals, care acordă aceste medalii.

Lucca este primul câine al Puşcaşilor Marini americani care a primit distincţia. Până în prezent, au fost acordate 66 de astfel de medalii. 

În timpul ultimei sale misiuni, din 23 martie 2012, în provincia afgană Helmand, o bombă artizanală a explodat în timp ce Lucca patrula.

„Explozia a fost enormă şi m-am temut imediat că Lucca a păţit ce este mai rău“, a povestit caporalul Juan Rodriguez, care o avea în grijă, la acea vreme, pe Lucca.

„Am alergat la ea şi am văzut că nu reuşeşte să se ridice. Am luat-o în braţe, am fugit şi m-am adăpostit sub copacii din apropiere; i-am pus un garou şi am chemat medicii să ne ia“, a adăugat militarul. „Mi-a salvat viaţa de nenumărate ori – trebuia să mă asigur că am fost alături de ea când a avut nevoie de mine“, a afirmat Rodriguez.

Lucca a supravieţuit, dar şi-a pierdut un picior. A fost lăsată la vatră şi se află acum în grija sergentului Chris Willingham, care trăieşte în California şi care a fost alături de Lucca în mai multe misiuni.

„Datorită ei am reuşit să mă întorc acasă la familie şi sunt norocos pentru că am servit alături de ea (...). Acum fac tot ce pot pentru a o răsfăţa la pensie“, a spus Willingham.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite