Un american a supravieţuit unei căderi de peste 20 de metri în vulcanul Kilauea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vulcanul Kilauea este unul dintre cei mai activi din lume
Vulcanul Kilauea este unul dintre cei mai activi din lume

Un soldat american din Hawaii a fost rănit grav în urma unei căderi de 21 de metri într-unul dintre cei mai activi vulcani de pe Pământ - Kilauea, potrivit unor oficiali locali, citaţi de bbc.com.

Angajaţii de la administraţia parcului natural au fost cei care l-au salvat pe bărbatul în vârstă de 32 de ani, care, spun ei, ar fi urcat pe un stâlp al unei bariere de securitate amplasată în preajma craterului vulcanului Kilauea din Parcul naţional vulcanic Hawaii, potrivit bbc.com.  

Martorii au declarat că bărbatul ar fi încercat să aibă o privelişte mai clară a interiorului vulcanului, dar terenul stâncos s-ar fi surpat, făcând-o pe victimă să alunece pe peretele craterului adânc de circa 100 de metri. În cele din urmă, victima s-a fi oprit pe o margine stâncoasă a craterului, la circa 20 de metri adâncime.

Martorii mai spun că bărbatul făcea parte dintr-un grup care s-a oprit la Steaming Bluff  miercuri, în jurul orei 18.30, ora locală.

„La ora 21.30 (ora locală) bărbatul a fost găsit în viaţă, dar rănit grav, zăcând pe marginea unei stânci înguste, la 21 de metri de marginea craterului“, au declarat administratorii parcului într-o declaraţie oficială.

Operaţiunea de salvare a fost una complicată şi riscantă pentru echipajele de salvare, bărbatul fiind extras din interiorul craterului cu ajutorul unor frânghii şi dus cu un elicopter militar la Hilo Medical Center pentru îngrijiri de urgenţă.

Victima se află în stare stabilă

Joi, starea de sănătate a bărbatului neidentificat s-a schimbat de la critică la stabilă.

Oficiali ai armatei au declarat pentru KGMB-TVcă bărbatul era un soldat de la cazarma Schofield care se afla pe insulă într-o misiune de instrucţie. Şeful paznicilor parcului, John Broward, a avertizat că vizitatorii ar trebui să nu treacă niciodată de barierele de securitate „mai ales în preajma stâncilor periculoase şi instabile“.

 Vulcanul Kilauea a erupt anul trecut distrugând circa 700 de case amplasate pe 22 de kilometri pătraţi.

Potrivit Geological Survey din SUA, vulcanul Kilauea se numără printre cei mai activi culcani din lume, poate chiar cel mai activ, având o activitate eruptivă constantă încă din 1983.

Ultimul accident fatal din acest parc a avut loc în octombrie 2017.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite