Trump, criticat de foştii preşedinţi George W. Bush şi Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republicanul George W. Bush şi democratul Barack Obama au criticat joi politica actualului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, fără a-i menţiona numele.

George W. Bush, preşedinte al Statelor Unite în perioada 2001-2009, a pledat în favoarea valorilor democratice şi globalizării, într-un rar discurs interpretat ca o denunţare a orientărilor identitare şi izolaţioniste ale preşedinţiei Trump, relatează AFP, potrivit news.ro. Cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite nu a pronunţat numele lui Trump, însă l-a vizat în mod evident.

„Dezbaterile noastre se deteriorează în faţa cruzimii nonşalante. Intoleranţa pare îmboldită. Dezbaterile noastre politice par mai vulnerabile la teoriile complotului şi la manipulări. Am văzut naţionalismul denaturându-se în nativism şi am uitat dinamismul pe care imigraţia l-a adus întotdeauna Americii. Ne pierdem încrederea în economia de piaţă şi comerţul internaţional, uitând că conflictele, instabilitatea şi sărăcia sunt consecinţele protecţionismului. Observăm reîntoarcerea ideilor izolaţioniste, uitând că securitatea Americii este ameninţată de haosul şi disperarea care lovesc locuri depărtate în care tind să apară terorismul şi epidemiile, bandele şi traficul de droguri “, a declarat fostul lider republican american într-o conferinţă organizată la New York de institutul care-i poartă numele.

George W. Bush a apărat menţinerea prezenţei Statelor Unite în lume, în numele libertăţii şi a accesului la pieţele străine al întreprinderilor americane. El a apărat totodată primirea refugiaţilor şi disidenţilor.

George W. Bush FOTO Dallas News

FOTO Dallas News

Pe de altă parte, democratul Barack Obama a revenit în arena politică cu un discurs anti-Trump. El a denunţat evoluţia recentă a politicii americane, la fel fără a rosti numele lui Trump.

Prezent la un miting electoral în Virginia pentru a-l susţine pe democratul Ralph Northam la postul de guvernator, Obama a evocat evenimente tragice produse recent într-un oraş universitar din acest stat.

El a dezvăluit că este descendentul îndepărtat prin alianţă al lui Jefferson Davis, preşedinte al Statelor Unite în timpul Războiului de Secesiune.

„Trebuie să se răsucească în mormânt“, a ironizat Obama, care a evocat alt nume celebru în Virginia, Thomas Jefferson (1743-1826).

Al treilea preşedinte al Statelor Unite a avut sclavi, a amintit Obama, însă a luptat pentru toleranţă şi egalitate între oameni.

„Dacă împarţi populaţia pentru a câştiga o campanie, atunci nu vei fi capabil să guvernezi“, a spus el, făcând aluzie la Donald Trump.

Barack Obama sustine un discurs la un miting electoral in Virginia FOTO Captura YouTube

FOTO Captură YouTube

De când a plecat din post, pe 20 ianuarie, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite a încercat să evite dezbaterea politică.

În cele câteva dăţi în care a rupt tăcerea, a abordat subiecte de importanţă naţională, precum imigraţia, asigurările de sănătate şi lupta pentru prevenirea încălzirii globale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite