Tăcere de la Miami. Niciun progres în urma primei zile de discuții SUA-Rusia, negocierile continuă
0După o după-amiază discuții cu ușile închise, oficialii americani și ruși au încheiat interacțiunile diplomatice de sâmbătă de la Miami fără niciun progres vizibil care să ducă la încheierea războiului Moscovei împotriva Ucrainei, scrie corespondentul Kyiv Post Alex Raufoglu.

În schimb, negociatorii americani au înmânat Rusiei ceea ce mai multe surse au descris drept o listă de întrebări și așteptări, enunțând clar că Washingtonul consideră următoarea mișcare ca fiind responsabilitatea Moscovei. Discuțiile vor fi reluate duminică, fiind așteptat ca SUA să publice o dare de seamă a discuțiilor.
La Miami, s-au reunit pentru discuții de pace trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, și o delegația americană condusă de Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump, însoțit de Jared Kushner, ginerele lui Trump.
Presa nu a avut acces, nu a fost emisă nicio declarație comună, iar oficialii au refuzat să ofere imediat informații, ceea ce denotă o tăcere deliberată, probabil avându-și sursa în precauție.
Surse familiarizate cu negocierile au descris postura SUA ca fiind directă, dar reținută.
„Nu a fost o discuție în care Washingtonul să negocieze cu sine însuși”, a insistat sursa, adăugând că „deși nu a existat niciun progres sâmbătă”, partea americană „le-a prezentat rușilor care este situația actuală după discuțiile recente cu ucrainenii și le-a spus, practic: «Iată ce nu se leagă. Reveniți mâine cu răspunsuri»”.
Întâlnirile de la Miami au loc în contextul în care președintele Volodimir Zelenski a îndemnat public Washingtonul să intensifice presiunile asupra Moscovei, avertizând că Kremlinul folosește diplomația pentru a câștiga timp, în timp ce concomitent își continuă campania militară.
Cu o zi înainte, Putin a promis că va continua ofensiva dacă ucrainenii se opun unui plan de plan de pace în termenii Rusiei. Însă liderul rus a promis ca ar dispusă să suspende atacurile pentru a permite Ucrainei să organizeze alegeri - o propunere pe care Zelenski a respins-o prompt, notând că astfel de oferte arată transparent intențiile Rusiei.
Linii de falie familiare
Potrivit oficialilor informați cu privire la stadiul actual al discuțiilor, principalele dezacorduri între părți sunt aceleași: revendicările teritoriale extinse ale Rusiei și insistența Ucrainei asupra unor garanții de securitate ferme susținute de SUA.
Moscova a arătat puțină disponibilitate de a da înapoi în ce privește revendicările asupra teritoriilor pe care nu a reușit să le cucerească pe deplin, în timp ce Kievul se menține pe poziție: nu va ceda teritoriile confiscate de la invazia din 2022.
„Există o aliniere între Washington și Kiev care nu exista acum câteva săptămâni”, a spus un al treilea oficial occidental. „Dar această aliniere nu s-a tradus în vreo acțiune concretă din partea Moscovei.”
Un efort diplomatic neortodox
Componența neobișnuită a echipelor de negociere a amplificat sentimentul de incertitudine din jurul discuțiilor.
Participarea lui Dmitriev evidențiază rolul direct al Kremlinului, în ciuda istoricului acestuia în fruntea unui organism economic sancționat, legat de stat.
De partea SUA, rolul central al lui Witkoff și Kushner i-a neliniștit în privat pe unii diplomați europeni, dintre care mai mulți se află deja la Miami de vineri pentru discuții conectate cu negocierile.
Până acum SUA au discutat separat cu oficialii ucraineni , aceștia nefiind în contact cu delegația rusă.
O echipă ucraineană a petrecut vineri ore întregi cu Witkoff și Kushner, însă oficialii americani au exclus discuțiile trilaterale directe în această etapă a procesului.
Secretarul de stat Marco Rubio a încercat să-i liniștească pe aliați, insistând că „nu va exista acord de pace până când Ucraina nu-l aprobă” și semnalând că s-ar putea alătura discuțiilor viitoare dacă acestea evoluează.
Ce urmează
Discuțiile continuă duminică, iar oficialii americani sunt așteptați să publice un raport oficial după încheierea întâlnirilor din weekend – probabil primul semnal public legat de disponibilitatea Moscovei de a se implica serios în negocieri în perioada următoare
„Acestea au fost întotdeauna prezentate ca fiind la nivel de lucru. Așa a rămas. Ceea ce contează acum este măsura în care Rusia revine cu ceva nou - sau pur și simplu revine”, a comentat un oficial occidental natura discuțiilor.























































