SUA: Un avion din Al Doilea Război Mondial s-a prăbuşit în fluviul Hudson. O persoană a murit VIDEO
0Un avion de mici dimensiuni a căzut vineri în fluviul Hudson, între New York şi New Jersey, echipele de intervenţie recuperând din aparatul de zbor cadavrul unui bărbat, cel mai probabil pilotul, relatează BBC.
Poliţia a precizat că scafandrii au reuşit să scoată cadavrul la suprafaţă după trei ore de la producerea accidentului aviatic. Bărbatul care a încetat din viaţă avea 56 de ani.
Potrivit presei locale, aparatul de zbor care s-a prăbuşit este un avion de vânătoare din Al Doilea Război Mondial, un monomotor P-47 Thunderbolt.
Aparatul de zbor a fost unul dintre cele trei care au decolat de pe aeroportul Farmingdale, situat la est de New York, pentru a lua parte la realizarea unui videoclip promoţional pentru marcarea a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului de aviaţie American Airpower.
Celelalte două aparate de zbor s-au întors în siguranţă la sol.
Deocamdată, nu se ştie exact din ce cauză s-a prăbuşit avionul, însă specialiştii iau în calcul o defecţiune la motor. Autorităţile au declanşat o anchetă în acest caz.