SUA au lansat un atac aerian masiv împotriva ISIS din Siria, după uciderea a trei americani. „Astăzi, i-am vânat şi i-am ucis pe duşmanii noştri"

0
Publicat:

Statele Unite au declanşat o amplă operaţiune militară împotriva grupării Statul Islamic (ISIS) în Siria, după uciderea a trei cetăţeni americani într-o ambuscadă. Donald Trump şi secretarul Apărării au transmis mesaje ferme, promiţând represalii „foarte puternice” împotriva teroriştilor.

SUA au lansat un atac aerian masiv împotriva ISIS în Siria. FOTO: Reuters
SUA au lansat un atac aerian masiv împotriva ISIS în Siria. FOTO: Reuters

Armata Statelor Unite a desfăşurat un „atac masiv” împotriva grupării ISIS în Siria, ca reacţie la un atac mortal asupra forţelor americane din această ţară, relatează BBC.

Operaţiunea vine ca urmare a unei ambuscade care a avut loc la mijlocul lunii decembrie, soldată cu moartea a doi soldaţi americani şi a unui interpret civil american.

Comandamentul Central al SUA (Centcom) a anunţat că avioane de vânătoare, elicoptere de atac şi sisteme de artilerie au lovit peste 70 de ţinte în mai multe locaţii din centrul Siriei. Potrivit oficialilor americani, au fost folosite peste 100 de muniţii de precizie, iar loviturile au vizat infrastructura cunoscută a ISIS şi depozite de arme, la operaţiune participând şi aeronave dislocate din Iordania.

„Dacă îi vizaţi pe americani – oriunde în lume – vă veţi petrece restul scurtei şi anxioasei voastre vieţi ştiind că Statele Unite vă vor vâna, vă vor găsi şi vă vor ucide fără milă”, a declarat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, subliniind că acţiunea militară nu marchează începutul unui nou conflict, ci reprezintă o reacţie directă la atacurile asupra cetăţenilor americani.

Preşedintele Donald Trump a confirmat loviturile, afirmând că Statele Unite „atacă foarte puternic” bastioanele ISIS din Siria. El a făcut referire directă la ambuscada din 13 decembrie, produsă în apropierea oraşului Palmyra, care a declanşat actuala operaţiune militară.

Într-un comunicat publicat pe platforma X, Centcom a precizat că Operaţiunea „Hawkeye Strike” a fost lansată vineri, la ora 16:00, ora Coastei de Est a SUA. Comandantul Centcom, amiralul Brad Cooper, a transmis că forţele americane „vor continua să urmărească neobosit teroriştii care încearcă să facă rău americanilor şi partenerilor SUA din regiune”.

Pete Hegseth a reluat mesajul dur al administraţiei de la Washington, precizând că „astăzi, i-am vânat şi i-am ucis pe duşmanii noştri. Mulţi dintre ei. Şi vom continua”. Oficialul a insistat că orice atac asupra americanilor va primi un răspuns rapid şi decisiv.

La rândul său, Donald Trump a scris pe Truth Social că Statele Unite „aplică represalii foarte puternice, exact aşa cum am promis, împotriva teroriştilor criminali responsabili” pentru uciderea celor trei americani.

 În mesajul său, liderul de la Casa Albă a avertizat că „toţi teroriştii care sunt suficient de răi încât să atace americani” vor fi loviţi „mai dur decât au fost vreodată”.

„Din cauza uciderii brutale de către ISIS a curajoșilor patrioți americani în Siria, ale căror suflete frumoase le-am întâmpinat pe pământ american la începutul acestei săptămâni într-o ceremonie foarte solemnă, anunț prin prezenta că Statele Unite vor aplica măsuri de represalii foarte severe, așa cum am promis, împotriva teroriștilor criminali responsabili. Lansăm atacuri foarte puternice împotriva bastioanelor ISIS din Siria, un loc îmbibat de sânge, care are multe probleme, dar care are un viitor luminos dacă ISIS poate fi eradicat. Guvernul Siriei, condus de un om care depune eforturi susținute pentru a readuce măreția în Siria, susține pe deplin această acțiune. Toți teroriștii care sunt suficient de răi încât să atace americani sunt avertizați prin prezenta: VEȚI FI LOVIȚI MAI DUR DECÂT AȚI FOST VREODATĂ DACĂ, ÎN ORICE MOD, ATACAȚI SAU AMENINȚAȚI SUA”, a scris Donald Trump pe Truth.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), organizaţie cu sediul în Marea Britanie, a declarat că în cadrul operaţiunii au fost lovite poziţii ale Statului Islamic din apropierea oraşelor Raqqa şi Deir ez-Zor. Potrivit aceleiaşi surse, un lider important al ISIS şi mai mulţi combatanţi ai grupării au fost ucişi.

ISIS nu a comentat public informaţiile, iar BBC precizează că nu a putut verifica independent ţintele loviturilor.

Anterior, Centcom a anunţat că atacul mortal de la Palmyra a fost comis de un militant ISIS, care ar fi fost ulterior „angajat în luptă şi ucis”.

În ambuscadă au fost răniţi şi alţi trei soldaţi americani. Un oficial al Pentagonului a declarat că atacul a avut loc „într-o zonă în care preşedintele sirian nu deţine controlul”. În acelaşi timp, SOHR a susţinut că atacatorul ar fi fost membru al forţelor de securitate siriene.

Până în prezent, nicio grupare nu a revendicat oficial atacul, iar identitatea exactă a autorului nu a fost făcută publică.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite