Demisie la AEP după scandalul concediului în Dubai. Ce acuzații îi aduce Vlad Jipa lui Adrian Țuțuianu: „Facem până îl dăm afară!”

0
Publicat:

Vlad Jipa, angajatul despre care președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a susținut că s-ar fi relaxat în Dubai în timpul unui concediu medical, și-a prezentat marți demisia.

Vlad Jipa și-a dat demisia în urma scandalului privind concediul medical FOTO Arhivă
Vlad Jipa și-a dat demisia în urma scandalului privind concediul medical FOTO Arhivă

Într-o scrisoare deschisă anexată cererii de demisie din funcția de consilier parlamentar în cadrul Autorității Electorale Permanente, Vlad Jipa susține că decizia sa este legată de presiunile exercitate asupra sa.

Acesta afirmă că motivul demisiei este „presiunea exercitată de către domnul preşedinte al Autorității Electorale pentru acțiuni ale subsemnatului care nu au nicio legătură cu exercitarea funcției din cadrul Autorității Electorale Permanente”.

„În data de 28 februarie 2026 m-am deplasat împreună cu familia, la aeroportul din Abu Dhabi, pentru a zbura către Bucureşti. La aeroport am fost anunțați de faptul că toate zborurile au fost anulate deoarece Iran ataca cu rachete si cu drone obiective de pe teritoriul EAU”, susține acesta.

Potrivit lui Jipa, pasagerii ar fi primit alerte pe telefon prin care erau sfătuiți să se adăpostească. „La scurt timp, toți pasagerii din aeroport am primit alerte pe telefon prin intermediul cărora am fost sfătuiți să ne adăpostim în buncăre sau în spații cât mai protejate. În exterior se puteau observa avioane de vânătoare, se auzeau bubuituri iar în interiorul aeroportului se auzeau țipete și plânsete”, a relatat el.

Acesta spune că a încercat să contacteze reprezentanții României din zonă. „Am apelat numerele de telefon aferente misiunii diplomatice a României în EAU, la fel cum au procedat alte sute de români din acel aeroport”, a afirmat Jipa.

Potrivit acestuia, după mai multe ore petrecute în aeroport, românii aflați acolo au decis să își caute cazare pe cont propriu. „După câteva ore de stat în aeroport am luat hotărârea ca fiecare dintre cei aflați acolo să îşi caute cazare pe cont propriu şi am format grupuri pe WhatsApp pentru a ne sfătui şi a ne coordona”, susține acesta.

El a acuzat, totodată, statul român, că el și familia sa nu a beneficiat de un zbor de repatriere și că s-au întors pe 8 martie, după "3 rânduri de bilete plătite către diferite companii private."

Acuzațiile aduse președintelui AEP

Fostul angajat AEP a venit și cu o serie de acuzații la adresa președintelui instituției, Adrian Țuțuianu, despre care susține că ar fi recurs la "acțiuni de intimidare și răzbunare".

Potrivit acestuia, reacția conducerii AEP ar fi apărut imediat după primele sale declarații publice. „În zilele următoare primei mele apariții în presă pentru a cere ajutorul concret din partea MAE, mi s-a adus la cunoștință faptul că domnul preşedinte Tuțuianu este foarte supărat pentru că am „lovit” în MAE și a dispus verificări amănunțite asupra subsemnatului”, susține fostul angajat.

El afirmă că i s-ar fi transmis inclusiv că președintele instituției ar fi cerut verificări la alte instituții ale statului. „Mai mult de atât, mi s-a comunicat că a solicitat angajaților AEP, în scris, să se întocmească adrese către, atenție, SRI şi Poliția de frontieră pentru a se afla când am plecat din țară”, a declarat acesta.

Fostul angajat spune că nu înțelege de ce ar fi fost implicate aceste instituții. „Este limpede pentru toată lumea înverşunarea domnului preşedinte Tuțuianu dacă dumnealui, avocat fiind, dorea să contacteze instituții fără atribuții în această speță”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, tensiunile ar fi continuat și după conferința de presă susținută de președintele AEP. „Acțiunile au escaladat prin afirmațiile din conferința de presă a domnului preşedinte Ţuțuianu care a precizat că subsemnatul am «lovit» în statul român prin aparițiile în media prin care am cerut ajutorul pentru a-mi scăpa familia dintr-o zonă de conflict”, a mai spus fostul angajat.

El afirmă că a decis ulterior să își prezinte public punctul de vedere. „Având în vedere faptul că dumnealui nu m-a contactat nici măcar o dată pentru a afla punctul meu de vedere şi a apreciat că trebuie să fie vizibil public faptul că sunt pedepsit pentru îndrăzneala mea de a cere ajutorul, m-am folosit de dreptul la replică, ocazie cu care mi-am spus punctul de vedere public”, a explicat acesta.

Situația ar fi culminat în ședința conducerii AEP din 16 martie 2026. „Totul a culminat în şedința conducerii AEP de luni, 16.03.2026, şedință în care mi-a fost alocată aproape 1 oră”, susține fostul angajat.

Potrivit lui Vlad Jipa,în cadrul întâlnirii ar fi fost dispuse mai multe măsuri: „plângere penală pentru activitatea subsemnatului din anul 2023, în calitate de Director general”, „plângere penală pentru concediul medical anterior concediului de odihnă” și „trimitere către Comisia de disciplină”.

De asemenea, fostul angajat spune că ședința s-ar fi încheiat cu o declarație făcută de președintele instituției. „Şedința nu s-a terminat fără următoarea afirmație din partea domnului preşedinte Tuțuianu: «facem până îl dăm afară»”, a afirmat acesta.

În final, el susține că aceste acțiuni i-ar fi afectat activitatea profesională. „Menționez faptul că aceste ultime acțiuni din şedința despre care am făcut vorbire mai sus m-au făcut să concluzionez că domnul preşedinte Adrian Tuțuianu face imposibilă desfăşurarea activității mele în cadrul AEP”, a mai declarat fostul angajat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite