Statele Unite: Departamentul Justiţiei a deschis o anchetă penală în legătură cu amestecul Rusiei în alegerea lui Trump la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO CNN
FOTO CNN

Departamentul american al Justiţiei a deschis o anchetă penală asupra modului în care a fost lansat dosarul privind amestecul Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016, încheiat cu victoria lui Donald Trump.

O anchetă administrativă, supervizată de secretarul Justiţiei, Bill Barr, a evoluat într-o anchetă penală, scrie cotidianul american The New York Times (NYT), preluat de AFP.

Departamentul Justiţiei se află astfel în situaţia neobişnuită de a se ancheta, notează sursa citată.

Această schimbare îi permite procurorului John Durham, care se ocupă de dosar, să convoace martori şi să emită ordonanţe pentru recuperarea unor documente.

Preşedintele american Donald Trump a solicitat de nenumărate ori deschiderea unei anchete în legătură cu originile dosarului rus, pe care îl cataloghează drept „o vânătoare de vrăjitoare“.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite