Statele Unite ameninţă cu sancţiuni toate părţile implicate în proiectul Nord Stream 2
0Antony Blinken, secretarul american de stat, a reiterat cerinţa Statelor Unite ca toate părţile implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2 să renunţe „imediat” la acesta. În caz contrar, Blinken ameninţă cu sancţiuni din partea statului american pentru toţi cei implicaţi, lucru care ar însemna şi sancţionarea Germaniei.
„Nord Stream 2 este un proiect nepotrivit - pentru Germania, pentru Ucraina şi pentru aliaţii şi partenerii noştri din Europa Centrală şi de Est”, a declarat Blinken.
Secretaurl american de stat consideră că Nord Stream 2 este „un proiect geopolitic rus care urmăreşte să divizeze Europa şi să slăbească securitatea energetică europeană”.
„Departamentul de Stat monitorizează eforturile pentru finalizarea gazoductului Nord Stream 2 şi examinează informaţiile legate de entităţile care par să fie implicate”, a adăugat el, conform Agerpres.
Acuzat de numeroşi aleşi, în special republicani, că nu trece la acţiune şi nu adoptă măsurile punitive prevăzute de lege, Antony Blinken a reafirmat avertismentul diplomaţiei americane: „Toate entităţile implicate în gazoductul Nord Stream 2 sunt pasibile de sancţiuni americane şi trebuie să înceteze imediat să lucreze la gazoduct”.