Senatorul american John McCain mulţumeşte Franţei pentru că a blocat semnarea unui acord „greşit“ cu Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi influenţi senatori americani, printre care republicanul John McCain, au salutat duminică Franţa pentru că a blocat semnarea unui acord asupra programului nuclear între Teheran şi marile puteri la Geneva, relatează AFP.

„Vive la France“, a scris, în franceză, senatorul John McCain pe contul său de Twitter. "Franţa a avut curajul să împiedice un acord greşit asupra programului nuclear iranian", a declarat acesta după anunţul unui eşec în cazul acordului între Iran şi grupul P5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania).

În cursul celor trei zile de negocieri intense la Geneva, francezii au denunţat de mai multe ori public punctele de blocaj şi lipsa de garanţii din acordul provizoriu aflat în pregătire. Aceste luări de poziţie i-au făcut să fie acuzaţi de Iran că au creat probleme la masa negocierilor.

"Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Franţa. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru refuzul acestui acord", a declarat la rândul său senatorul republican Lindsey Graham pentru CNN.

"Iată cuvintele pe care nu le-am mai auzit de mult timp, însă lăsaţi-mă să vă explic: ei (francezii) sunt pe cale să devină conducători buni în Orientul Mijlociu", a adăugat el.

Senatorul Graham a explicat că un text bipartizan cu privire la Iran este în pregătire pentru săptămâna viitoare în Congres, care are puterea să decidă în ceea ce priveşte sancţiunile la adresa Iranului. Congresul a respectat până în prezent "pauza" cerută de guvernul american, pentru a acorda timp căii diplomatice cu Iranul.

"Scopul nostru, a declarat senatorul, este să obţinem un acord pe termen lung. Nu vrem să ne trezim cu o Coreea de Nord în Orientul Mijlociu".

Textul de săptămâna viitoare în Congres va aduce patru cerinţe, conform republicanului: "oprirea îmbogăţirii (uraniului), demontarea centrifugelor, oprirea construcţiei la un reactor de plutoniu şi autorizarea controlului de către comunitatea internaţională a oricărui circulaţii iraniene (acombustibilului)".

"Dacă un acord va îndeplini aceste patru cerinţe, eu voi fi mulţumit", dacă nu "lumea o va regreta", a declarat el amintind preocuparea Israelului în ceea ce priveşte gestionarea dosarului iranian de către administraţia Obama.

Negocierile cu Iranul au eşuat

Negocierile dintre marile puteri şi Iranul privind un acord asupra programului nuclear al Teheranului au eşuat. Divergenţe au apărut după ce, în ultima zi de discuţii, Franţa a subliniat că sancţiunile ar trebui să fie mult mai dure. Discuţiile vor fi reluate peste 10 zile.

"Discuţiile din ultimele trei zile au fost intense şi constructive, însă există încă multe divergenţe. Mă voi întâlni, pe 20 noiembrie, cu ministrul iranian de Externe şi cu echipa de negociatori", a declarat şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton.

Pe de altă parte, secretarul american de Stat, John Kerry, este de părere că marile puteri sunt mai aproape ca niciodată de un acord în legătură cu programul nuclear al Iranului.

"Nu doar am redus divergenţele şi le-am clarificat pe cele rămase, dar am înregistrat şi un progres semnificativ în ceea ce priveşte abordarea modului în care Iranul îşi poate ţine în frâu programul şi garanta că acesta are doar scopuri paşnice", a declarat John Kerry.

Tonul discuţiilor dintre Teheran şi Grupul 5+1, care include Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania s-a schimbat semnificativ de la preluarea funcţiei de preşedinte al ţării de către Hassan Rohani.

În schimbul semnării unui acord, Iranul cere ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului.


citeşte şi:

„Progrese concrete” în discuţiile cu Iran, dar nu a fost încheiat niciun acord privind programul său nuclear

În urma discuţiilor purtate între puterile mondiale şi Iran, la Geneva, nu s-a ajuns la un acord cu privire la programul nuclear realizat de conducerea de la Teheran, potrivit informaţiilor furnizate de diplomaţii prezenţi, citaţi de BBC.

Adjunctul ministrului iranian al Industriei, ucis la Teheran

Adjunctul ministrului iranian al Industriei, Safdar Rahmat Abadi, a fost ucis duminică seara la Teheran de persoane necunoscute, a anunţat presa iraniană, citată de AFP.

Întâlnire de grad înalt între reprezentanţii SUA, Iran şi Uniunea Europeană la Geneva

Secretarul de Stat american John Kerry se va întâlni cu ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif şi şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton vineri, la Geneva, unde pare să se contureze un acord privind domeniul nuclear iranian, a anunţat Departamentul de Stat, relatează AFP.

Benjamin Netanyahu: „Un acord asupra programului nuclear iranian ar fi o greşeală istorică”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, miercuri, că un acord asupra programului nuclear iranian, realizat între conducerea de la Teheran şi marile puteri ale lumii, ar fi o „greşeală istorică”, potrivit BBC.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite