Şeful Pentagonului: Un război împotriva Coreei de Nord ar fi „catastrofal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Pentagonului, James Mattis, a declarat, în faţa unei comisii a Congresului american, că Statele Unite şi aliaţii lor ar câştiga un război împotriva Coreei de Nord, dar acesta ar fi „catastrofal“ pentru populaţia civilă din regiune.

 "Ar fi un război catastrofal, în special pentru oameni nevinovaţi", inclusiv "foarte probabil în Japonia", a estimat ministrul american în faţa unei comisii a Congresului. "Facem tot ce putem pentru ca să nu se ajungă la aşa ceva şi pentru a rezolva aceasta în manieră diplomatică."

Nord-coreenii au masat la frontieră artilerie şi rachete care ar putea atinge Seulul şi care ar face probabil "pagube teribile" în capitala sud-coreeană înainte de a fi distruse, a adăugat el. "Este un război pe care în mod fundamental noi nu-l vrem, a subliniat Mattis ."

Coreea de Nord încearcă să se doteze cu rachete nucleare capabile să lovească SUA.

Washingtonul consideră regimul de la Phenian drept "ameninţarea cea mai periculoasă şi cea mai urgentă pentru pace şi securitate".

Preşedintele american Donald Trump s-a adresat Beijingului după alegerea sa cerându-i să potolească ardorile nucleare ale Phenianului, al cărui aliat principal este.

"China a răspuns pozitiv la unele părţi", a estimat Mattis, amintind că Beijingul votase săptămâna trecută rezoluţia ONU care sancţiona 14 responsabili nord-coreeni.

Acesta va fi unul dintre principalele subiecte care vor fi abordate în cursul unei reuniuni la Washington a lui Mattis şi a secretarului de stat Rex Tillerson cu omologii lor chinezi, a mai indicat ministrul american al apărării. 

Statele Unite sunt încurajate de eforturile Chinei de a ţine în frâu Coreea de Nord, susţin e ministrul american al apărării, Jim Mattis. Aflat în oraşul-stat Singapore, Mattis a mai spus că efortul nuclear şi balistic al regimului de la Phenian reprezintă un pericol „concret şi imediat” pentru Statele Unite şi comunitatea internaţională. 

Mattis a anticipat că Beijingul se va dezice până la urmă de aliatul său nord-coreean. Potrivit AP, oficialul american a contrabalansat laudele pentru China cu critici faţă de militarizarea de către chinezi a insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud, aflate în ape disputate cu vecinii din sud-estul Asiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite