Sean Spicer a demisionat din postul de purtător de cuvânt al Casei Albe. Postul său va fi preluat de Sarah Huckabee Sanders

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sean Spicer a demisionat vineri seară din postul de purtător de cuvânt al administraţiei preşedintelui Donald Trump, în semn de protest faţă de înlocuirea directorului de comunicare de la Casa Albă, transmite BBC.

UPDATE: Noul Director de Comunicare de la Casa Albă, Anthony Scaramucci, a anunţat că Sarah Huckabee Sanders va deveni noua purtătoare de cuvânt a administraţiei prezidenţiale de la Washington, după demisia neaşteptată a lui Sean Spicer, scrie The Hill.

Casa Albă a încercat în ultimele luni să ignore zvonurile, potrivit cărora Sarah Huckabee Sanders se pregătea să-l înlocuiască pe Sean Spicer.

Sean Spicer a demisionat din poziţia de purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, în semn de protest faţă de înlocuirea directorului de comunicare de la Casa Albă.

Spicer s-a declarat nemulţumit, după ce preşedintele american l-a desemnat pe bancherul Anthony Scaramucci de pe Wall Street pentru a conduce departamentul de comunicare de la Casa Albă.

Responsabilităţile directorului de comunicare erau deja parţial îndeplinite de către Sean Spicer, care a avut un mandat extrem de controversat ca purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, în timpul căruia a ajuns să interzică prezenţa camerelor video la conferinţele de presă de la Casa Albă.

Sean Spicer era mereu în atenţia televiziunilor americane, care inistau cu declaraţiilor sale contradictorii şi de multe ori nepotrivite cu opiniile exprimate de Donald Trump.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite