Reformă a sistemului de detenţie american pentru imigranţii clandestini

O reformă a sistemului de detenţie pentru imigranţii clandestini, care prevede utilizarea de hoteluri şi reşedinţe pentru adăpostirea familiilor şi a copiilor acestora, a fost anunţată marţi de secretarul american pentru securitate internă, Janet Napolitano, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Washington, scrie Arizona Republic.
Cei care au comis crime, cei care au comis mici delicte şi cei care nu au făcut nimic vor avea parte de tratamente diferenţiate, potrivit doamnei Napolitano.
Aproximativ 380.000 de imigranţi clandestini au fost reţinuţi în 2008 în SUA, unde în prezent trăiesc, potrivit estimărilor, circa12 milioane de imigranţi fără acte. Dintre aceştia, 8,3 milioane fac parte din populaţia activă.
9 din 10 clandestini arestaţi de serviciile Departamentului pentru Securitate Internă au fost mexicani în 2008. Numărul arestărilor de imigranţi clandestini în SUA a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2008, atingând cel mai scăzut nivel după 1973.
- Până la sfârşitul lunii septembrie 2010, guvernul american vrea să reconsidere cele 300 de contracte care îl leagă de firme private pentru gestionarea centrelor pentru deţinuţi, potrivit şefului Agenţiei americane pentru imigraţie, John Marton.
Noul sistem prevede utilizarea de hoteluri sau de 'reşedinţe sanitare', reconvertite în centre de detenţie pentru familii şi copiii acestora şi închiderea anumitor centre acuzate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului de rele tratamente aplicate deţinuţilor.
- Alte mijloace de supraveghere vor fi brăţările electronice. Un plan privind alternativele la detenţie şi în special privind utilizarea unor astfel de brăţări va fi prezentat Congresului în această toamnă.





















































