O pisică a băgat spaima în locuitorii unui cartier din Florida. Doi oameni au ajuns la spital

0
Publicat:

O felină care umblă pe străzile cartierului Luraviile, comitatul Suwannee, Florida, îi „terorizează” pe locuitori, iar oamenii legii nu au reușit încă să o prindă, relatează Business Insider

Pisică
Felina a atacat două persoane. Foto: Arhivă

Conform oficialilor locali, pisica îi îngrozește pe locuitori. Mai mult decât atât, aceasta a atacat două persoane care au fost nevoite să se prezinte la spital pentru îngrijiri medicale. 

Autoritățile au întins capcane pentru a prinde creatura, însă fără succes, potrivit știrilor locale. În prezent, nu este clar dacă felina are un stăpân sau dacă a dezvoltat rabie. 

În timpul a două incidente separate, locuitorii care făceau exerciții fizice și se plimbau pe strada 174 au fost atacați de o pisică sălbatică. Ambii rezidenți au fost răniți suficient de grav încât au fost nevoiți să solicite îngrijiri medicale la spitalele locale", se arată într-o postare publicată pe Facebook de șeriful Sam St John, conform The Guardian. 

Un adjunct al biroului șerifului a afirmat pentru The Guardian că „speră” că vor prinde animalul în curând, dar până atunci locuitorii ar trebui să dea dovadă de „prudență" atunci când se află în aer liber. 

De asemenea, oamenii legii nu au oferit o descriere a felinei, conform presei locale. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite