New York Times: Ultimul atac cu drona efectuat de armata SUA la Kabul a distrus o maşină care transporta apă, nu explozibili. Reacţia Pentagonului
0O anchetă publicată de New York Times (NYT) contestă versiunea Pentagonului în legătură cu ultimul său atac cu drona din Afganistan, produs la 29 august, semnalând că este posibil să fi ucis un lucrător al unui ONG care transporta bidoane cu apă, nu un jihadist aflat la volanul unui vehicul încărcat cu explozibili, relatează AFP.
Un vehicul a fost distrus într-un atac cu drona purtat la 29 august la Kabul, capitala Afganistanului, într-un moment de tensiuni crescânde pe fondul apropierii datei limite de încheiere a evacuărilor.
Pentagonul a recunoscut atacul, precizând că a vizat eliminarea unui vehicul „încărcat cu explozibili” şi dejucarea unui nou atentat al Statului Islamic. Cu trei zile mai devreme, un atentat comis de un kamikaze în apropierea Aeroportului din Kabul se soldase cu peste 170 de morţi.
Potrivit cotidianului american, care se bazează pe imagini de la camerele de supraveghere şi interviuri, victima atacului cu drona din 29 august ar fi de fapt Ezmarai Ahmadi. Deplasările lui Ahmadi din ziua loviturii, considerate suspecte de armata SUA, au corespuns unei zile de lucru obişnuite, scrie NYT.
Ziarul american relatează că portbagajul maşinii era foarte probabil umplut cu bidoane de apă pe care bărbatul le transporta spre casă.
Contactată de AFP, familia lui Ezmarai Ahmadi a declarat că zece persoane, majoritatea copii, au fost ucise în atac.
Punând cap la cap declaraţiile unor experţi, NYT contestă versiunea armatei americane potrivit căreia atacul cu drona ar fi provocat detonarea secundară a unor explozivi depozitaţi în portbagajul vehiculului.
Întrebat despre ancheta publicată de NYT, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus că armata SUA efectuează propria anchetă şi a dat asigurări că „nicio armată din lume nu doreşte mai mult decât cea americană să evite victimele civile”.
„Lovitura s-a bazat pe informaţii bune şi continuăm să credem că a împiedicat o ameninţare iminentă împotriva aeroportului”, a subliniat Kirby.