New Orleans: cel puţin 28 de răniţi după ce o camionetă a intrat în mulţimea ce asista la paradele de Mardi Gras

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite în Statele Unite, duminică dimineaţă, după ce un şofer aflat în stare de ebrietate a intrat cu o camionetă în mulţimea ce asistă la o paradă a cunoscutului festival Mardi Gras în New Orleans, relatează „The Guardian”.

21 de persoane au fost transportate la şapte spitale din oraş, dintre care cinci se află în stare critică. Alte şapte persoane au necesitat îngrijiri medicale la faţa locului. 

Poliţia din New Orleans a arestat un suspect bănuit a fi conducătorul autovehiculului, anunţând că ipoteza unui atac terorist este exclusă. În schimb, publicaţiile locale relatează că şoferul se afla într-o stare profundă de ebrietate.

Autorităţile nu au stabilit încă dacă şoferul a intrat intenţionat în mulţime sau a pierdut controlul camionetei.

Camionul a intrat într-o parte din mulţimea din centrul oraşului care asista la parada grupului Krewe of Endymion, una dintre capetele de afiş ale cunoscutului festival. 

Unul dintre martorii incidentului a declarat pentru cotidianul local „The Times-Picayune” că autovehiculul a intrat cu viteza în una din intersecţiile închise pentru paradă, izbindu-se de mai multe ori şi oprindu-se într-o pubelă. Mai multe persoane au rămas blocate între camionetă şi pubelă  în urma incidentului. 

Un alt martor, Trey Klechak, în vârstă de 20 de ani, a declarat însă că şoferul ar fi încercat iniţial să manevreze camioneta printre persoanele care asistau la paradă, după care ar fi accelerat brusc prin mulţime, înainte de a se lovi de o altă maşină. 

Carnavalul Mardi Gras este sărbătorit în fiecare an înainte de începutul postului Paştelui romano-catolic, strângând sute de mii de oameni care asistă la paradele extravagante şi celebrările fastuoase din centrul oraşului New Orleans.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite