Ironii după decizia lui Trump de a-l numi pe „Dr. Oz” la conducerea programului public de asigurări de sănătate. „Devenim primul reality-show dotat cu arme nucleare"
0Decizia preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a-l numi pe Mehmet Oz - „Dr.Oz”, un fost chirurg vedetă pe platourile de televiziune - la conducerea imensului program public american de asigurări de sănătate a fost criticată de tabăra democrată.

„SUA sunt cufundate într-o criză a sănătăţii publice şi nu există medic mai calificat decât Dr. Oz pentru a reda Americii sănătatea (...).El va reduce de asemenea risipa şi frauda în cadrul celei mai costisitoare agenţii guvernamentale a ţării noastre", a afirmat preşedintele ales într-un comunicat, informează AFP, citată de Agerpres.
Chirurgul, în vârstă de 64 de ani, fiul unor imigranţi turci, este cunoscut drept un star al micului ecran care a eşuat să se lanseze în politică.
După ce a fost promovat în anii 2000 de Oprah Winfrey, care îl invitase ca expert în platoul său, Dr. Oz a avut propria emisiune timp de zece ani, „Dr. Oz Show”, care a făcut din el o celebritate.
Dr. Oz are chiar propria stea pe „Walk of Fame" la Hollywood.
Recomandările sale de sănătate, uneori presărate cu calificative precum „magic” sau „miracol”, i-au atras însă critici din partea confraţilor şi a fost acuzat de promovarea unor tratamente sau suplimente alimentare ineficiente sau potenţial periculoase, în special împotriva COVID-19.
Congresmanul democrat Jim Himes a ironizat alegerile lui Trump
Din postura de candidat susţinut de Donald Trump într-un scrutin foarte urmărit în Pennsylvania, el a eşuat în a se face ales în Senatul american în 2022.
Numirea lui, la fel ca cea a altor vedete de televiziune în posturi-cheie - persoana desemnată de Donald Trump pentru a conduce Pentagonul este un fost prezentator la Fox News - a fost criticată de tabăra democrată.
„Suntem pe cale să devenim primul reality-show din lume dotat cu arme nucleare", a ironizat congresmanul democrat Jim Himes.