Imigranţi de la un centru de detenţie din Texas, hrăniţi forţat de autorităţile americane

Şase migranţi care erau în greva foamei la un centru de detenţie pentru imigranţi din Texas sunt hrăniţi forţat de autorităţile americane, informează BBC.
Oficialii folosesc tuburi nazale din plastic pentru a-i hrăni pe bărbaţi, familiile lor susţinând că acestea le provoacă sângerări şi stări de vomă.
Bărbaţii au refuzat hrana din cauza condiţiilor din Centrul de procesare El Paso, potrivit agenţiei Associated Press.
Agenţia americană pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) spune că hrănirea forţată a fost autorizată de un judecător federal.
AP relatează că imigranţii, care provin în cea mai mare parte din India şi China, au intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de gardienii care-i ameninţă cu deportarea şi faţă de faptul că trebuie să aştepte mult timp până să fie procesaţi legal.
Pe lângă imigranţii din centrul El Paso, încă patru bărbaţi sunt în greva foamei în Miami, Phoenix, San Diego şi San Francisco, potrivit ICE.
Când o persoană este alimentată forţat nazal, un tub lubrifiat este împins prin nări până ajunge în gât. În felul acesta, hrana lichidă ajunge în stomac.
Purtătoarea de cuvânt a ICE, Leticia Zamarripa, a declarat pentru AP că o instanţă federală a aprobat hrănirea forţată ca măsură împotriva grevei foamei, în luna ianuarie, cu aproximativ două săptămâni înainte ca oamenii să refuze să mănânce.
Deşi oficialii susţin că această măsură este spre binele celor care refuză să se alimenteze, familiile celor afectaţi susţin că procesul le face mai mult rău decât bine.
O purtătoare de cuvânt a Asociaţiei Medicale Mondiale-partener oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii- a declarat pentru BBC că „hrănirea forţată nu este niciodată acceptabilă din punct de vedere etic.” Aceasta a adăugat că „deşi intenţia este de a ajuta persoana, hrănirea însoţită de ameninţări, coerciţie, forţă sau constrângere fizică este o formă de tratament inuman şi degradant.”























































