Groenlanda denunță comportamentul lui Trump privind anexarea insulei: „Declaraţiile sunt deplasate, nu putem accepta”

0
Publicat:

Liderii partidelor politice din Groenlanda, teritoriu autonom danez, au denunţat în unanimitate „comportamentul inacceptabil” al preşedintelui american Donald Trump, care și-a exprimat dorinţa de a anexa insula arctică.

Donald Trump, președintele SUA FOTO: EPA-EFE
Donald Trump, președintele SUA FOTO: EPA-EFE

„Noi, toţi liderii de partid, nu putem accepta declaraţiile repetate cu privire la anexarea şi controlul Groenlandei”, au declarat, într-un comunicat comun, liderii celor cinci partide reprezentate în Parlamentul groenlandez.

„Considerăm acest comportament faţă de prietenii şi de aliaţii dintr-o alianţă de apărare ca fiind inacceptabil”, au adăugat ei, potrivit Agerpres.

Întrebat despre dorinţa sa de a anexa vasta insulă arctică la Statele Unite, Donald Trump a declarat joi la Washington, în prezenţa secretarului general al NATO, Mark Rutte, că acest lucru „se va întâmpla” în cele din urmă. Mark Rutte nu a reacţionat la aceste declaraţii.

În cursul primului său mandat (2017-2021), Trump a mai vehiculat ideea de a cumpăra Groenlanda, care a fost întâmpinată cu un refuz din partea autorităţilor daneze şi groenlandeze.

Revenit la Casa Albă în ianuarie, el insistă de câteva luni că va prelua controlul - fără a exclude folosirea forţei - asupra unui teritoriu considerat important pentru securitatea americană.

Niciunul dintre partidele politice din Groenlanda nu susţine această eventualitate, iar marea majoritate a populaţiei insulei, de 57.000 de locuitori, îi este ostilă, potrivit unui sondaj publicat în ianuarie.

În insula arctică, Jens-Frederik Nielsen, câştigătorul alegerilor legislative locale de marţi şi probabil viitorul şef al guvernului groenlandez, a calificat drept „deplasate” afirmaţiile lui Trump.

„Declaraţiile lui Trump sunt deplasate şi arată încă o dată că noi trebuie să rămânem uniţi în astfel de situaţii”, a comentat el pe Facebook.  

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite