Fost șef FBI, condamnat la închisoare pentru colaborarea cu oligarhul rus Oleg Deripaska

0
Publicat:

Un fost înalt responsabil al poliției federale americane, FBI, a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare pentru implicarea sa în afaceri ilegale cu oligarhul rus Oleg Deripaska, a anunțat, joi, Departamentul de Justiție al Statelor Unite, potrivit AFP.

Charles McGonigal, fost sef FBI FOTO X/ Twitter
Charles McGonigal, fost sef FBI FOTO X/ Twitter

Charles McGonigal, în vârstă de 55 de ani, care a condus unitatea de contrainformații din cadrul biroului FBI la New York înainte de a se pensiona în 2018, a pledat vinovat în august pentru încercarea de a încălca legea privind sancțiunile și spălarea de bani în beneficiul lui Oleg Deripaska.

Departamentul de Justiție a anunțat că McGonigal a primit o condamnare de 50 de luni de închisoare și o amendă de 40.000 de dolari.

Procurorul districtului Sud din New York, Damian Williams, a declarat că McGonigal a trădat încrederea acordată de țară, folosindu-și funcția din FBI pentru a-și pregăti viitorul în afaceri. Williams l-a acuzat că a compromis securitatea națională oferindu-și serviciile lui Oleg Deripaska, caracterizat ca un magnat rus care acționează ca un agent al lui Vladimir Putin.

În timpul anchetelor asupra oligarhilor ruși, care l-au inclus pe Oleg Deripaska, McGonigal a inițiat o relație cu un agent al lui Deripaska, în speranța de a realiza afaceri cu el după retragerea sa din FBI, conform Departamentului de Justiție. Ulterior, în 2021, a încercat să-i furnizeze servicii lui Deripaska, încălcând sancțiunile impuse în 2018 de SUA împotriva acestuia.

„McGonigal spera să câştige milioane de dolari din afacerea lui cu Deripaska, dar agenţi aparţinând diviziei FBI pe care o conducea au fost cei care i-au dejucat planul după doar câteva luni”, se arată în comunicatul Departamentului de Justiţie al SUA.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite