Donald Trump, un fenomen sau un „trol“ de succes pe reţelele de socializare
0Donald Trump, miliardarul cu implant de păr blond, părea pentru mulţi drept un „demodat“. Cu toate acestea, el este favorit la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale americane din 2016, relatează Atlantico.
Contul oficial de Twitter al lui Donald Trump este Therealdonaldtrump (adevăratul Donald Trump) şi „adevăratul Donald Trump“ este „cel mai mare trol din lume“, potrivit site-ului FiveThirtyEight.
În tot acest timp presa poate aştepta. Donald Trump îşi face campanie singur, chiar de mai mulţi ani, pe contul său de Twitter, care numără trei milioane de abonaţi, mulţi dintre ei dependenţi de „trumperiile“ sale. Acolo, el vorbeşte despre afaceri în imobiliare, despre cărţile, emisiunile, familia sa şi, acum, îşi prezintă ideile, care agită campania şi pătează precum sosul picant într-o eră democrată dominată de conceptul „corect politic“.
Pentru a afla informaţii inedite despre viaţa şi activitatea candidatului republican, Christian Monitor propune un quiz: „Ce ştiţi cu adevărat despre Donald Trump?“. Acolo aflăm că favoritul la învestitura republicană a jucat într-un film, a ajuns în pragul falimentului de patru ori, că părinţii săi l-au trimis la o şcoală militară la vârsta de 13 ani sau că este la a treia căsătorie (cu manechinul sloven Melania Trump). Site-ul său este de asemenea de mare ajutor pentru crearea unei opinii, prezentând pe larg afacerile sale, cele 16 cărţi care descriu reţeta pentru a deveni bogat şi celebru sau copiii săi, la capitolul „The next generation“.
Politico şi-a imaginat primele sale o sută de zile la Casa Albă. Ar putea exista câteva încălcări ale spaţiilor aeriene mexican şi chinez, scrie Politico, referindu-se la ţările prezentate drept bestii negre de către Donald Trump. Şi atât.
Pe blogul său de pe Reuters Justin Guest se întreabă cine l-ar putea vota. Concluzia sa: clasa muncitoare albă.
Nouvelles de France, un site canadian, este mai optimist. Trump este „antinomia salvatoare de Obamania“.