Donald Trump, în defensivă după înfrângerile republicane la alegerile locale din SUA. Opoziția câștigă în New York, Virginia și New Jersey

0
0
Publicat:

Donald Trump rămâne fidel strategiei sale de polarizare, în ciuda înfrângerilor suferite în alegerile locale din Statele Unite, un semnal de alarmă pentru Partidul Republican înaintea alegerilor legislative din toamna anului 2026, notează AFP.

Donald Trump rămâne fidel strategiei sale de polarizare. FOTO: AFP
Donald Trump rămâne fidel strategiei sale de polarizare. FOTO: AFP

Cu un an în urmă, Trump a fost reales promițând să consolideze puterea de cumpărare a americanilor. Însă alegătorii consideră că promisiunea nu a fost respectată, iar marți seara candidații opoziției au obținut victorii categorice în New Jersey, Virginia și New York. În acest din urmă stat, socialistul Zohran Mamdani a fost ales primar, după o ascensiune politică spectaculoasă.

A fost „o seară foarte, foarte proastă pentru Trump”, a declarat pentru AFP Robert Rowland, profesor de comunicare la Universitatea din Kansas.

Într-un discurs rostit la Miami, în Florida, președintele american a afirmat că „avem de ales între comunism și bunul simț”, adăugând: „Dacă vreţi să ştiţi ce vor să facă parlamentarii democraţi în America, uitaţi-vă la rezultatul alegerilor de ieri din New York, unde partidul lor a instalat un comunist la primărie.”

Deși newyorkez de origine, Trump a spus ulterior, într-un interviu pentru Fox News, că „doreşte ca oraşul să aibă succes”.

În același timp, liderul republican și-a apărat politica economică și a îndemnat partidul său să facă la fel. Totuși, potrivit lui Thomas Kahn, profesor de științe politice la American University din Washington, victoriile democraților reflectă „o temă comună: costul vieții”.

„Realizăm un miracol economic”, a susținut Trump la Miami, în timp ce sondajele indică o creștere a nemulțumirii față de prețurile tot mai mari și de strategia sa privind taxele vamale. Liderul de la Casa Albă afirmă că a redus prețul benzinei – care însă nu s-a modificat de un an – și al alimentelor, deși Ministerul Agriculturii estimează o creștere de aproximativ 3% în acest an.

În interiorul Partidului Republican, rezultatele de marți au stârnit îngrijorare. „Republicanii trebuie să asculte avertismentul”, a declarat Steve Bannon, ideologul mișcării MAGA (Make America Great Again).

La rândul său, vicepreședintele JD Vance a scris pe platforma X că ar fi „o prostie să reacţionăm exagerat” la rezultatele scrutinului, dar a îndemnat totodată la „concentrarea asupra politicii interne”. Vom continua să lucrăm pentru a asigura un nivel de trai decent în această ţară, şi pe acest punct vom fi judecaţi”, a adăugat el, referindu-se la alegerile legislative de la jumătatea mandatului.

Potrivit lui Robert Rowland, abordarea lui Trump „este să ai mereu dreptate”, însă această atitudine „se loveşte de ceea ce trăiesc oamenii când merg la supermarket”.

În opinia lui Thomas Kahn, imaginea de lux promovată de Trump contrastează puternic cu realitatea americanilor: „Americanii suferă şi îl văd trăind ca un prinţ”, a spus acesta pentru AFP, amintind de petrecerile fastuoase de la Casa Albă.

Republicanii, care controlează cu dificultate Congresul, se află acum într-o poziție delicată la un an de alegerile de la jumătatea mandatului, ce vor reînnoi o treime din locurile din Senat și întreaga Cameră a Reprezentanților.

Conservatorii „şi-au legat soarta de Trump”, observă pentru AFP Wendy Schiller, profesoară de științe politice la Universitatea Brown, care consideră că singura lor provocare este să „se distanţeze” de fostul președinte. Totuși, avertizează Robert Rowland, candidații republicani „nu i se pot opune frontal”, riscând să fie înlocuiți cu figuri mai radicale în alegerile interne.

Miercuri, Trump a cerut taberei sale să adopte o linie dură în Congres, chiar cu riscul de a prelungi paralizia bugetară care durează deja de peste 35 de zile – un record în istoria recentă a Statelor Unite.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite