Donald Trump despre relaţia cu Vladimir Putin: „Ne înţelegem foarte, foarte bine“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, preşedintele SUA Foto: EPA
Donald Trump, preşedintele SUA Foto: EPA

Liderul Casei Albe, Donald Trump, a afirmat miercuri că lunga întâlnire avută cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G20 din Germania, a fost bună şi a insistat asupra faptului că cele două state pot lucra împreună în chestiuni cum ar fi încetarea focului în Siria, relevă Reuters.

„Cred că ne înţelegem foarte, foarte bine. Suntem o putere nucleară extrem de puternică, la fel şi ei. Ar fi fără sens să nu avem o relaţie de acest gen“, a afirmat preşedintele Statelor Unite, într-un interviu pentru Christian Broadcasting Network.

Donald Trump a adus-o în discuţie şi pe fosta sa rivală din campania pentru prezidenţialele de anul trecut din SUA. Actualul şef al Casei Albe a afirmat că Putin ar fi fost mult mai fericit cu Hillary Clinton în funcţia de preşedinte, întrucât ea ar nu fi alocat cheltuielilor militare ale SUA atât cât intenţionează el să o facă.

Într-un alt interviu, acordat de data aceasta agenţiei Reuters, Donald Trump a declarat că a alocat primele 20 sau 25 de minute ale întâlnirii sale de peste două ore cu Putin, de vineri, din Germania, presupusei ingerinţe ruse în alegerile americane. 

„Am spus, ai făcut-o? Iar el a spus nu, nu am făcut-o. Absolut nu. Apoi l-am întrebat pentru a doua oară într-un mod total diferit. El a spus absolut nu“, a declarat liderul Casei Albe.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite