Doi poliţişti din cadrul Poliţiei Capitoliului, suspendaţi din cauza unui presupus rol în ocuparea Congresului de către susţinători ai lui Trump
0Doi agenţi din cadrul Poliţiei capitoliului au fost suspendaţi din funcţie, iar alţi 15 sunt vizaţi de o anchetă cu privire la comportamentul lor în timpul atacului sângeros de miercuri la Capitoliu, dezvăluie CNN.
Poliţia federală (FBI) încearcă să stabilească dacă aceşti bărbaţi au jucat vreun rol în desfăşurarea evenimentelor în Congres. Comportamentul poliţiştilor este examinat de către agenţi federali, a declarat o sursă parlamentară pentru CNN.
Unul dintre poliţişti şi-a făcut un selfie, iar altul ar fi purtat o şapcă cu mesajul ”Make America Great Again” - sloganul preşedintelui în exerciţiu Donald Trump şi dădea instrucţiuni manifestanţilor în interiorul Capitoliului.
Pentagonul - criticat din cauză că a întârziat, miercuri, să trimită Garda naţonală la incidente - a autorizat desfăşurarea a 15.000 de militari în capitala americană pentru a asigura securitatea în timpul cereminiei învestirii lui Joe Biden, la 20 ianuarie.
Secretarul Securităţii Interne Chad Wolf, demisionează
”Mă întristează să fac acest pas, pentru că aveam intenţia să rămân până la sfârşitul acestui Guvern”, le-a scris el luni colegilor săi.
”Însă această acţiune a fost făcută necesară de evenimente recente, inclusiv de hotărâri ale justiţiei cu privire la validitatea autorităţii mele”, adaugă el.
Chad Wolf a criticat miercuri invazia ”tragică” şi ”sfâşietoare” a Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, însă nu menţionează acest lucru în e-mail.
Secretarii Transporturilor Elaine Chao şi Educaţiei Betsy DeVos au demisionat săptămâna trecută, în semn de condamnare a acestor violenţe.
Chad Wolf demisionează în timp ce noi ameninţări planează, în prezent, asupra depunerii jurământului preşedintelui ales Joe Biden, care urmează să aibă loc la Washington, la 20 ianuarie.
Un republican în vârstă de 45 de ani, el supervizează din noiembrie 2019 Departamentul Securităţii Interne, înfiinţat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 cu scopul de a coordona mai bine politica în domeniile securităţii şi migraţiei în Statele Unite.
Desemnat iniţial secretar interimar, el a fost nominalizat în mod oficial în post de către Donald Trump la sfârşitul lui 2020, însă Senatul nu s-a exprimat niciodată prin vot asupra confirmării sale în funcţie.
Însă Constituţia prevede ca membrii Guvernului să fie confirmaţi în funcţie de către Camera superioară a Congresului.
Astfel, justiţia americană a hotărât recent că Chad Wolf ocupă postul în mod ilegitim şi i-a invalidat deciziile.
La reluarea activităţii Congresului, la 3 ianuarie, Donald Trump a trimis din nou nominalizarea Senatului, însă a retras-o la 6 ianuarie, la câteva ore după ce Chad Wolf l-a criticat cu privire la ”asediul” Capitolului.
Departamentul Securităţii Interne este însărcinat cu securitatea ceremoniei învestirii preşedintelui ales Joe Biden, la 20 ianuarie.
Chad Wolf şi-a informatcolegii că demisionează din funcţie începând de la miezul nopţii de luni spre marţi (marţi, 7.00, ora României).
Administratorul acestei agenţii, Pete Gaynor, urmează să asigure interimatul, scrie reuters.
Schimbarea conducerii departamentului nu va influenţa măsurile de securitate cu privire la învestirea lui Joe Biden, declară pentru Reuters un oficiual de rang înalt din cadrul departamentului.
Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a cerut luni o consolidare a securităţii ceremoniei, după ce susţinători ai lui Donald Trump au luat miercuri cu asalt Congresul, cu scopul de a împiedica certificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie.
Poliţia federală (FBI) a avertizat că grupări înarmate preconizează să manifesteze la Washington şi în alte oraşe americane înainte de 20 ianuarie.