Diplomația lui Trump, „Hai, că începem!” , pusă la încercare în timp ce Rusia atacă granițele NATO

0
Publicat:

Incursiunea recentă a unor drone rusești în spațiul aerian al Poloniei a redeschis, în plin an electoral, dezbaterea din Washington cu privire la politica externă promovată de președintele Donald Trump. Incidentul, catalogat de analiști drept o provocare directă la adresa NATO, a determinat autoritățile de la Varșovia să invoce articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord – un semnal că securitatea unui stat membru este percepută ca fiind în pericol iminent, scrie Kyiv Post.

Președintele SUA, Donald Trump/ FOTO:AFP
Președintele SUA, Donald Trump/ FOTO:AFP

Potrivit autorităților poloneze, cel puțin 15 drone rusești au fost doborâte cu sprijinul aliaților, în contextul unei acțiuni care, spun surse diplomatice europene, ar putea marca o nouă etapă în testarea determinării NATO.

Liderii europeni cer claritate, Trump răspunde cu ambiguitate

În urma evenimentului, președintele francez Emmanuel Macron și omologul său polonez Karol Nawrocki au discutat telefonic cu președintele american Donald Trump. Macron a vorbit despre o „conversație excelentă”, iar Nawrocki a reafirmat „unitatea aliată”. Cu toate acestea, mesajul transmis public de Trump, prin intermediul platformei Truth Social, a fost vag și interpretabil: „Ce-i cu Rusia care încalcă spațiul aerian al Poloniei cu drone? Here we go!” („Hai, că începem!”)

Această reacție, aparent nepregătită și lipsită de consistență diplomatică, a fost imediat criticată în Congresul SUA, alimentând o polarizare deja bine instalată între democrați și republicani.

Democrații îl acuză pe Trump de slăbiciune în fața lui Putin

Printre vocile cele mai critice s-a numărat liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, care a declarat că „slăbiciunea cronică” a lui Trump față de liderii autoritari, în special Vladimir Putin, a adus lumea „mai aproape de haos și război”. Schumer a pus sub semnul întrebării recenta întâlnire a președintelui american cu Putin în Alaska, pe care a considerat-o lipsită de utilitate și de transparență.

„Trump evită să condamne Rusia, chiar și după această agresiune clară. Istoria nu va uita tăcerea lui”, a spus senatorul, comparând comportamentul liderului de la Casa Albă cu cel al lui Neville Chamberlain, premierul britanic asociat politicii de conciliere față de Germania nazistă.

Senatorul Dick Durbin și congressmanul Gregory Meeks au mers și mai departe, susținând că Trump „subminează în mod constant NATO” și că tăierile de sprijin militar pentru țările baltice, luate în considerare de Pentagon, sunt un semnal periculos transmis Moscovei.

„Putin testează apărarea alianței. Acțiunile lui sunt încurajate de lipsa de fermitate a administrației Trump”, a spus Meeks, cerând sancțiuni „rapide și devastatoare”.

Republicanii vorbesc despre o strategie de pace pe termen lung

De partea cealaltă, republicanii apără abordarea președintelui ca fiind parte a unei strategii deliberate de descurajare și negocieri. Senatorul John Cornyn a susținut că Trump a obținut mai multe rezultate în estul Europei decât administrația Biden.

„Rusia este într-o poziție slabă. Pierderile militare sunt semnificative, flota din Marea Neagră a fost grav afectată, iar capacitățile strategice ale Moscovei sunt în declin”, a afirmat Cornyn.

El a subliniat că aderarea Finlandei și Suediei la NATO, alături de creșterea cheltuielilor de apărare ale statelor europene, reflectă consolidarea alianței în fața agresiunii ruse.

Cornyn a adăugat că singura cale realistă spre o pace durabilă este ca Putin să înțeleagă că „nu poate câștiga acest război”, iar diplomația trebuie însoțită de fermitate.

Un test real al solidarității transatlantice

În timp ce liderii NATO se consultă în cadrul articolului 4, perspectiva unei escaladări la granițele estice ale alianței devine tot mai plauzibilă. Incidentul din Polonia nu este doar o provocare aeriană – este un test politic și strategic pentru solidaritatea occidentală într-un moment în care consensul transatlantic este din ce în ce mai greu de menținut.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite