De ce învaţă copiii americani să tragă cu arma
0În această săptămână un instructor de tir din Arizona a fost împuşcat în cap, accidental, de o fetiţă în vârstă de 9 ani. Bărbatul o învăţa să folosească un pistol mitralieră de tip Uzi, însă la un moment dat arma a scăpat de sub controlul minorului. Incidentul tragic a lansat din nou dezbateri aprise peste Ocean în legătură cu folosirea armelor de către minori, scrie BBC.
Postul britanic notează că nu toţi copiii americani învaţă să folosească o armă de foc, însă cei care o fac încep aceste lecţii foarte devreme.
Când avea doar cinci ani, Dan Baum, autorul cărţii „Bărbaţii armelor”, a început să înveţe cum să tragă cu un pistol. În opinia sa, armele pot oferi lecţii valoroase copiilor despre ce înseamnă respectul şi disciplina.
„Poate fi un lucru foarte bun pentru copii. Ceea ce îi spui unui copil când îi predai o armă este «acesta este un instrument extrem de periculos pe care ţi-l dau să îl ţii în mână, deoarece am încredere în tine că îl vei folosi în mod corespunzator»”, spune Dan Baum.
Circa 31 la sută din totalul gospodăriilor din Statele Unite au cel puţin un copil, precum şi o armă păstrată în locuinţă, relevă un studiu realizat de Centru american de prevenţie a violenţelor armate. Pentru mulţi părinţi de peste Ocean, a fi un proprietar responsabil de armă înseamnă să îţi educi copilul să tragă şi să respecte aceste dispozitive, totul de la o vârstă foarte fragedă, notează jurnaliştii britanici.
Apartenenţa minorilor americani la „cultura armelor” este atât de puternică în Statele Unite încât unele şcoli de aici sunt închise în prima zi a sezonului de vânătoare, scriu cei de la BBC.
Mai mult decât atât, există producători care fabrică arme special destinate copiilor. De exemplu, Crickett Firearms produce mai multe tipuri de puşti, cu o putere de foc mai mică decât una pentru adulţi, acestea fiind proiectate special pentru a se potrivi unor mâini şi braţe mai mici.
Puşcă pentru copii, vândută pe Internet FOTO Site-ul crickett.com
Dan Baum mai spune că a învăţat-o pe fiica sa să tragă cu o armă atunci când ea avea vârsta de 10 ani. „Copiii sunt inteligenţi. În primul rând, ei vor găsi toate obiectele pe care tu încerci să le ascunzi de ei. În al doilea rând, ei au capacitatea să înveţe instrucţiuni, ceea ce înseamnă că îi putem face atenţi la toate elementele ce ţin de folosirea responsabilă şi în siguranţă a unei arme”, mai spune Dan Baum.
Doi americani, soţ şi soţie, povestesc jurnaliştilor de la BBC că acum doi ani au decis să îşi deschidă un poligon de tragere în Lewisville. Aceştia spun că au primit la poligonul lor inclusiv copii de opt ani.
„Ne-am dorit să oferim un mediu sigur, prietenos, în care copiii să intre în contact cu armele. Minorii văd o mulţime de arme în jocurile video. Ei trebuie să ştie că armele adevărate sunt extrem de periculoase”, afirmă proprietarii poligonului de tragere din Lewisville.
Cu toate acestea, Statele Unite sunt recunoscute pentru numărul major de atacuri armate în şcoli, precum şi pentru accidentele în care sunt implicate armele.
Instructorul de tir, Charles Vacca, împuşcat în cap, accidental, de o fetiţă în vârstă de 9 ani. Bărbatul o învăţa să folosească un pistol mitralieră de tip Uzi, însă la un moment dat arma a scăpat de sub controlul minorului.
În fiecare zi, circa 18 persoane în vârstă sau mai tinere de 24 de ani sunt ucise în Statele Unite din cauza armelor de foc. De asemenea, în peste jumătate din casele americanilor care au cel puţin un copil şi un pistol, armele sunt ţinute în locuri descuiate, potrivit datelor Centrului american de prevenţie a violenţelor armate.
De asemenea, un alt autor care a scris despre armele folosite de minori, Silvio Calabi, afirmă că există din păcate unii oameni total iresponsabili în legătură cu acest subiect, însă chiar şi aşa nu se poate vorbi despre o problemă majoră.
„Pe Internet găseşti fără îndoială fotografii cu minori de cinci ani care trag cu arme automate. Într-o situaţie normală, îmi e greu să cred că inclusiv un om foarte pasionat de arme ar fi în stare să dea o armă automată unui copil de cinci ani. Majoritatea proprietarilor de arme au un mare respect pentru acestea şi le păstrează sub cheie”, spune Silvio Calabi pentru sursa citată.